Sunt voci pe care le ții minte, pe care n-ai cum să le uiți din momentul în care le asculți o singură dată. Un astfel de glas, recognoscibil, unic, are Denis Ștefănescu. Poate că numele nu vă spune multe la prima citire, dar această artistă are un parcurs interesant, demn de film și o poveste de revenire care ar trebui să pună pe gânduri numeroși „cântăreți” care nu-s capabili să susțină live nici jumătate de refren.
Denis Ștefănescu s-a lansat la „Steaua fără nume“, concursul Televiziunii Române, un fel de „Vocea României“ de azi. Fată simplă, talentată, emotivă, venită din Babadag, județul Tulcea, dintr-o familie de militari, cu rădăcini turcești.
Mai apoi a participat la Festivalul de la Mamaia, cu piesele lui Marius Țeicu și drumul său, mai ales după ce a cunoscut-o pe Mirabela Dauer, care a sprijinit-o, a fost în plină ascensiune la finalul anilor ’80. Ba chiar eu, copil fiind, la 15 ani, am văzut-o și am aplaudat-o la Turda, într-un spectacol fix după Revoluție, în care a venit cu superatitudine. Toate bune și frumoase, început bun, piese de la mari compozitori, apariții la radio și la tv, premii, până când... s-a retras!
A hotărât cumva că este cazul să se dedice familiei, fiicei sale și să renunțe la partea artistică. Și iată că până acum doi ani, din 1993, Denis a fost departe de lumina reflectoarelor. Dar a continuat să cânte, să-și mențină glasul, să facă permanente exerciții vocale și să meargă la evenimente și cântări live, alături de trupa ei.
De doi ani a revenit și chiar dacă are peste 50 de ani și mulți nu i-ar fi acordat niciun credit, ea se încăpățânează să arate că se poate. Arată demențial, are ținute pe măsură, face piese noi, investește, își creionează imaginea de cândva, adusă în actualitate. Și CÂNTĂ! Poate asta e cel mai important și cel mai demn de luat în seamă.
Denis Ștefănescu este un talent real, cu un timbru grav, care aduce aminte de marile voci rusești, cu ambitus puternic și cu formidabila capacitate de a se adapta cu ușurință.
Este ca un tonomat care poate cânta orice, oricum, la orice oră. Are ușurință în a aborda genuri și este ca o enciclopedie a muzicii ușoare românești, de ieri până azi. Acum și-a reorchestrat piese vechi, are compoziții noi și poate fi urmărită în locurile în care apare, dar și pe rețelele sociale.
A revenit, după 35 de ani de când a câștigat, și pe scena Festivalului de la Mamaia de anul acesta, cu un moment plin de culoare și o compoziție din repertoriul propriu, scrisă de Marcel Dragomir.
Dincolo de scenă. Denis, care e pe jumătate turcoaică și tare mândră de aceste origini, e și un om fain, haios, plin de vervă, de energie, de optimism și pozitivitate. Este foarte modernă și cumva fără regrete. Nu-i pare rău pentru întreruperea drumului de acum 30 de ani, deoarece acum, uitându-se în spate, își vede fiica înflorind, masterand la medicină, la București, secția de Neonatologie.
E un om săritor și un prieten pe care te poți baza și mă bucur tare de această revenire în peisajul acesta de la noi, pentru că vocea ei este ca un taifun, care te uimește, te face să stai să o asculți, să o privești, să te bucuri de fiecare notă pe care o scoate.
Nu-i perfectă neapărat, dar transmite, iar asta e cel mai important la un artist, că nu are nicio jenă în a cânta oricând, orice, cu cea mai mare lejeritate. Iar ca să vă convingeți, o veți vedea și în sezonul 13 la „Drag de România mea!“, pe TVR 2 și la super Fuegovelionul de pe același post, TVR 2, în noaptea dintre ani. Bine-ai revenit, draga mea Denis Ștefănescu, în muzica ușoară românească!