Oamenii nu mai au nevoie de informație reală, nu mai au dorința să citească, să caute, să se transforme în iscoade ale minții și să-i ofere acesteia pachetul potrivit pentru a avea o viziune de ansamblu. Nu mai doresc să cunoască prea mult și se mulțumesc cu ce primesc de-a gata.

Sunt trist că nu mai există apetență pentru evoluție, pentru citit, pentru cunoaștere. Poate că și tehnologia e de vină, poate că și problemele, dar uităm că informația, cea corectă și validă, ne aduce multe beneficii. Știu că e mai simplu să luăm de-a gata ce ni se oferă, dar oare nu-i mai interesant să verificăm din mai multe surse, să punem întrebări, să ne documentăm, să aflăm și alte detalii despre oameni, locuri, cărți?

Despre lectură mi-e și jale să vorbesc. Cărțile au devenit deja accesorii de vacanță, de noptieră sau și mai rău, de poșetă, pentru că dau bine. Nu se mai caută literatura, dezvoltarea unui vocabular armonios.

Mi se pare, așa cum am mai zis, în multe rânduri, că o luăm pe o pantă descendentă. Nu sunt nici lupul moralist, nici un perfect și nici nu sufăr de „dramolită“, dar consider că o societate armonioasă are nevoie de cunoaștere, nu de spiritul de turmă pe care-l doresc toți de la noi.

Nu ne mai interesează să vorbim corect, să gândim corect, să ne pese și să empatizăm, să acordăm prezumții de nevinovăție și să fim părtași ai unor fenomene mult mai mari decât noi. Nu, se vrea uniformizarea, se vrea cu tot dinadinsul să existe fenomene și nebunii create artificial, pentru a vinde, pentru a subjuga.

Pe mine nu mă interesează trendul mondial. Eu sufăr, sincer vă zic, când îi văd pe cei din jurul meu. Am fost crescut să caut, să-mi doresc să știu mai mult, să mă documentez, să fiu o variantă mult mai bună a mea, ca și cum n-aș ști nimic și aș porni mereu de la capăt. Sigur că tehnologizarea a adus situația actuală, dar și ea, dacă e folosită cu minte, poate avea rolul ei benefic.

Vă spun ce fac eu. Orice informație care îmi apare o documentez. Încerc mereu să aflu alte și alte lucruri despre ceva ce știam poate sau aveam impresia că știu. Și asta neavând foarte mult timp liber la dispoziție.

Mai apoi, încerc să citesc, să-mi dezvolt vocabular, să pot îmbrăca mesajele mele coerent și într-o limbă română cât mai aproape de forma ei academică. Nu reușesc nici eu, desigur, dar măcar încerc. Uite și asta a dispărut lumii actuale - dorința de a încerca. Nimeni nu mai vrea să acorde șanse, să se arunce cu fruntea în față, să aibă curaj și să încerce noi și noi senzații, trăiri, momente. Nimic nu poate ieși rău, pentru că nu există experiențe bune sau proaste, doar lecții permanente, din care e bine, la final, când tragem linia de sosire, să învățăm ceva, de orice natură. Curajul este și el ceva imaginar.

Toți preferă varianta sigură, fără riscuri majore, care să-i pună la păstrare și să nu le producă un disconfort major în cazul unei nereușite. Eu unul m-am dat de multe ori cu capul de pragul de sus. Am încercat multe, nu mi-a ieșit, am fost dezamăgit, dar nu mi-am plâns în pumn, ci am vrut, cu toată dăruirea sufletului meu, să încerc din nou.

Eu am curajul să o iau mereu de la zero, să caut, să vreau, să fiu pus în situații și de ce nu, să am experiențe limită, care să mă pună în situații mai puțin ușoare. Așa învăț, așa devin mai bun, așa pot fi cel pe care mi-l doresc. Și uite că este o rețetă bună dacă mă vedeți aici după atâția ani de carieră.

Dragii mei, nu luați totul de-a gata, căutați, doriți, încercați, citiți și fiți în permanență circumspecți și mai buni ca ieri!