Atunci când îți pierzi dragostea pentru ceea ce faci e ca și cum ai uita cum arată sufletul tău. Nu-i voi putea înțelege niciodată pe cei care muncesc din complezență, care iubesc sau trăiesc fără a simți aripa unei satisfacții. Nu există concept de performanță fără drag de a fi acolo, fără implicare, fără voință și fără bucuria de a dărui, din mâinile tale, din propria putere, ceva, oricât de mic, lumii din jur.

Dacă motorul lumii actuale ar fi coordonat de mai mulți oameni care simt, nu doar gândesc mecanic, încercând să îndeplinească sarcini, atunci s-ar pune mai multe în mișcare și totul din jur ar avea un alt aspect, mult mai atractiv și mai plin de candoare.

Cel mai bine vă spun despre mine. Eu sunt implicat 100% în fiecare lucru pe care-l fac. Nu am menajamente, nu mi-e somn, nu mă doare, nu mă uit la ceas, nu mă cronometrez și nici nu încerc să dau bir cu fugiții dacă dau cumva de greu. Consider că viața se trăiește o dată și că cea mai importantă e clipa actuală. Dacă am ales să o trăiesc într-o anume formă, atunci merg până la capăt.

Recunosc că și eu am momente în care îmi vine să renunț, în care sunt obosit, bolnav, mi-e greu, am gânduri sau probleme, dar îmi pun permanent în minte ideea că nu sunt singur pe lume și că de deciziile mele mai depind și alți oameni.

Poate că și asta este una dintre hibele prezentului, faptul că oamenii nu își asumă faptele, consecințele, nu gândesc în perspectivă. Mulți preferă să rupă ușile la finalul programului, preferă să ofere replici prin care spun că nu ține de ei și nu caută rezolvări.

Eu, când am ales să fac profesia de artist, mi-am dat seama că nu voi avea sărbătoare, nu voi putea să mă bucur de anumite privilegii. Dar am drag de ceea ce fac, am drag în fiecare secundă în care ies din casă.

Nu stă nimeni cu pușca la fruntea nimănui și orice lucru făcut din complezență iese ca atare. Știu sigur că atunci când pui suflet, când sădești o parte din timpul tău, din ce însemni, din tine structural, atunci nu ai cum să fii dezamăgit și atunci apare și calitatea, atât cea a lucrului făcut cu simț de răspundere, cât și cea a existenței.

Ideea esențială este aceea că trebuie să ai drag de tot ce e în jur. Vedeți voi, pozitivitatea nu a omorât pe nimeni, iar atunci când vezi în jurul tău că alții își dau parte din ce sunt pentru un bine comun, oare nu-i păcat să nu faci la fel?

Viața este un sacrificiu cu tine, este o declarație copilărească, dezinvoltă, făcută unui scop pe care e musai să-l duci la bun final. Și mai e ceva - dacă ai pierdut din acest sens pe parcurs, dacă ceva sau cineva ți-a întunecat forța de a continua și ți-a răpit din elan, atunci nu merge mai departe, abandonează! Nu fă nimic forțat de împrejurări, fă doar de drag, pentru că atunci vei da tot ce ai mai bun și vei străluci și tu și lumea va avea un plus valoare din partea ta.

Eu așa îmi conduc existența - am curaj să mă implic doar în proiectele care-mi plac, care-mi fac viața fericită, am curajul unor noi provocări dacă știu că le fac față și dacă sunt absolut sigur că prezența mea acolo va fi la cea mai înaltă performanță a sa. De aici vine și succesul la un moment dat și tot ce implică acesta. Niciodată nu am făcut și nu voi face ceva constrâns sau obligat. Concluzii nu am, poate doar ideea de a fi implicați, de a vă bucura de orice secundă a vieții voastre ca și cum ar fi ultima.