Vă spuneam odată că nu prea mi-am sărbătorit ziua onomastică din diverse motive. Anul acesta am plecat de Crăciun în Germania. De ce? Aici s-a căsătorit nepoata mea cu băiatul unei foarte bune prietene. Întâlnirea lor a fost întâmplătoare acum câţiva ani şi, până la urmă, a devenit statornică. Am plecat, împreună cu fiica mea, să vedem cu ochii noştri cum şi-au aranjat apartamentul şi să petrecem împreună cu ei o săptămână. Tot întâmplător, biletul meu de avion era pe data de 21 decembrie, chiar de ziua mea. Deci, cum nu ţin să fac petrecere în această zi, am plecat spre Nürnberg la ora 20:00. Avionul a avut întârziere, nicio supărare, şi mi s-a transmis prin telefon că familia nu mă mai aşteaptă, se culcă şi urmează să mă culc şi eu când ajung. Deschid uşa apartamentului şi, deodată, se face o lumină mare, şi ce să vezi! Mă aşteaptă un „La Mulţi Ani!” gălăgios de la o gaşcă de prieteni ce-mi oferă un tort imens, ornat cu fructe, într-un desen nemaiîntâlnit (foto 1). Sunt fericită, şi cupele de şampanie se golesc imediat. Tortul este realizat, bineînţeles, de Rozvita, cofetăreasă de mare talent. Am stat la taclale până târziu în noapte. Oraşul Nürnberg nu este prea întins, dar de o frumuseţe rară. Centrul se află în mijlocul unei cetăţi cu ziduri masive şi cu turnuri spectaculoase, cu aer medieval, cu o catedrală superbă - Frauenkirche (foto 2) - şi nu trebuie să uităm clădirea impunătoare, Tribunalul, unde a avut loc „Procesul de la Nürnberg” şi, de asemenea, acesta este oraşul unde s-a născut marele pictor Dürer. Îl cunosc de mulţi ani, căci aici viaţa comunităţii româneşti este foarte bogată. Anual, la sfârşitul lunii iunie, are loc un festival în piaţa centrală care se bucură de mare succes. Spectacolul este realizat de artişti români şi germani, căci spectatorii, în număr foarte mare, sunt români şi saşi. Am fost şi eu invitată aici de mai multe ori împreună cu Alexandru Arşinel, o dată chiar cu trupa Teatrului Tănase. De asemenea, pe timpul Sărbătorilor de Iarnă se deschide cel mai mare târg de Crăciun din Europa, cu căsuţe colorate venite din capitalele ţărilor partenere, şi unde căsuţa noastră, a României, se bucură de succes, vânzând artizanat românesc la o ţuică fiartă şi la o porţie de sarmale foarte apreciate. Anul acesta s-au vândut 5.000. Scopul vizitei mele de astă dată a fost să văd cum locuieşte nepoata mea şi care este starea sa acolo, departe. Am petrecut seara de Crăciun la ea, într-un apartament strălucitor ca zăpada, alături de un brad mare plin de daruri. Am petrecut şi zilele următoare într-o atmosferă de familie armonioasă. Buru, nepoata mea, este absolventă a Academiei de Film şi deţinătoare a trei premii naţionale importante. Sper ca de aici înainte să-i meargă la fel. A existat mereu o teamă pentru soarta copiilor care au plecat să-şi caute norocul în lume. Teamă pe care am avut-o şi eu. Am observat că nu mai este cazul. Azi, mijloacele de transport rapide sunt la îndemână şi ieftine, putem să ne vedem mai des, iar telefoanele ne mai ostoiesc dorul. M-am întors acasă mulţumită şi mândră.