Acum câteva nopţi am văzut un film care m-a marcat. „Copiii cerului” se cheamă şi vorbeşte despre o familie săracă de indieni şi cei doi copii, fetiţă şi băiat de 8 şi 10 ani. De ce m-a impresionat acest film o să mă înţelegeţi. Cu ani în urmă, am fost în India, nu o dată, ci de trei ori, şi am descoperit o mulţime de lucruri ieşite din comun pentru noi, europenii. Clădiri de o rară frumuseţe, locuri de cult al diverselor religii existente şi mulţi, mulţi oameni cu totul diferiţi de noi. Sunt foarte mulţi şi foarte săraci, dar în ochii lor mari şi frumoşi nu se zăreşte nicio sclipire de violenţă sau nefericire (foto 1). Te privesc curioşi, prietenoşi, interesaţi de ce înseamnă civilizaţie modernă, deşi, dacă ne gândim bine, ei sunt produsul unei civilizaţii cu mult mai vechi şi mai bogate. Templele sunt pline de flori şi te aşteaptă să-ţi aşeze pe umeri ghirlande colorate (foto 2). Bulevardele mărginite de arbuşti răspândesc un parfum pătrunzător şi sunt străbătute de cele mai moderne maşini. N-ai crede însă că spre marginea oraşelor te întâmpină cocioabele deşălate încropite din cartoane şi resturi de tablă (foto 3). Acolo se adăpostesc cei mulţi şi cu mulţi copii. Ce contrast fantastic, ai crede că în curând va izbucni un conflict înfricoşător. Ei bine, nu! Pacea domneşte peste această lume diversă, şoferii nu se bat între ei deşi aglomeraţia este de neînchipuit, oamenii îşi văd de treburile lor în linişte, vânzătorii amabili te îndeamnă să cumperi mărgele din pietre preţioase, semipreţioase sau şalurile superbe de caşmir. După câteva zile nu te mai sperie nici şobolanii care se strecoară la rigolă, nici veveriţele mici care circulă pe tavan ca nişte şopârle. E loc pentru fiecare. Revelaţia filmului pe care l-am urmărit acum câteva seri a constat în dragostea ce domnea în familie, puterea de înţelegere a celor mici, respectul faţă de părinţii lor, cinstea indusă de dragostea fraţilor inteligenţi şi iubitori de carte, toate acestea de la sine înţelese. Am trăit împreună cu ei misterul acestei vieţi dusă cu stoicism, fără revoltă, fără supărare. Şi în faţa celei mai mari nedreptăţi, doar lacrimile ce curg din ochii frumoşi ai copiilor mai arată suferinţa. Dar iau viaţa aşa cum este.