Pe marele bulevard ce leagă Piaţa Victoriei de Piaţa Unirii, puţin mai din jos de Biserica Sfântul Gheorghe Nou, se arată modestă, dar de o aleasă frumuseţe, Bărăţia (foto 1). Numele ei vine de la „brat” - fraţi, în slovenă. Semnifică deci o comunitate de fraţi călugări, deoarece păstorirea catolicilor din Bucureşti a fost încredinţată cu secole în urmă călugărilor franciscani. Prima construcţie datează din 1629, dar suferă pe parcursul anilor multe reconstrucţii, trecând de la lemn la piatră în 1718, 1805, 1848. Lăcaşul a fost permanent patronat de voievozii vremii şi de casa imperială de la Viena. Clopotele, trei la număr din Turnul Bărăţiei, au fost donate chiar de împăratul Franz Josef I şi de fratele său, Maximilian de Mexico. După 1948, o parte din construcţie a fost victima planurilor de modernizare ale sistemului comunist. Viaţa parohială se desfăşoară normal şi oglindeşte vechea tradiţie multicul- turală de altădată. Aparţin de Bărăţie membrii comunităţilor maghiară, germană, polonă şi română. Acum două duminici am avut ocazia să vizitez Bărăţia datorită unui eveniment important din viaţa prietenei mele Eti, care este bunică, şi în ziua aceea, nepoata sa Franziska a primit prima împărtăşanie. Am intrat în acest lăcaş cu emoţie şi curiozitate. Pereţii înalţi sunt albi, iar vitraliile, colorate şi din loc în loc modelate în bronz, sunt scene biblice. Un altar sobru, ornat cu multe sfeşnice de diverse dimensiuni, lumânări albe şi buchete imense de flori naturale. În mijloc tronează statuia Fecioarei Maria. Simplitatea Bărăţiei impune respect şi credinţă. Aici au primit împărtăşania patru copii (foto 2), în prezenţa părinţilor şi a unui preot a cărui ţinută impresiona prin simplitate. Copiii au cântat melodii de comuniune - prima împărtăşanie -, acompaniaţi la pian de o tânără învăţătoare, părinţii au rostit rugăciuni pentru copiii şi familiile lor, iar preotul le-a vorbit de îndatoririle spirituale, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor. Franziska noastră (foto 3), îmbrăcată într-o rochiţă minunată de tul alb şi cu săndăluţe albe, a fost la înălţime în această zi de sărbătoare, care s-a încheiat cu familia şi cu prietenii la o masă cu bunătăţi şi la final cu multă, multă îngheţată.