Main menu

header

599 31 1Cu noul eveniment - Teatrul „Stela Popescu” - nu e de glumit. Programul pe care mi l-am propus este ambițios, divers și cere multă muncă. Am jucat deja două spectacole la Râmnicu-Vâlcea. Am programat un turneu la Constanța după ce am lansat oficial teatrul nostru la Sala Mare a Palatului Copiilor. Tot în această perioadă am fost cooptați în Forul Internațional al Festivalului de Folclor pentru Copii patronat de UNESCO. Noi înșine am inițiat un asemenea festival. Este absolut firesc să includem în programul nostru educațional folclorul pentru copii. Acesta va avea loc la sfârșitul lunii mai 2017. Poluarea care pândește la fiecare colț de stradă strică în mintea copiilor imaginea muzicii noastre tradiționale. Acum două săptămâni am lansat la Buzău programul „Un cântec care vindecă lumea”, dedicat copiilor cu dezabilități. Este un proiect în care ne deplasăm la căminele care-i adăpostesc pe acești copii cu un spectacol de muzică și dans pentru a-i bucura. La începutul lunii noiembrie vom participa la Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii „Vienna Stars”, care are loc, evident, în capitala Austriei. Programul nostru are scopul de a interveni în educația copiilor cu acțiuni interesante, de muzică adecvată, cu echipa noastră de cântăreți de operă cu educație clasică (foto 1), cu grupul nostru de dansatori, care realizează dansuri de la baletul clasic la cel acrobatic (foto 2). Este o încântare să urmărești bucuria copiilor la aceste spectacole (foto 3), ei cântă în cor cu noi, aplaudă frenetic, iar artiștii noștri oferă la final, direct în sală, autografe. La premiera noastră de duminică, 9 octombrie, am avut oaspeți de seamă de la Primărie, precum și părinți, și profesori. Cei 800 de copii au fost primiți cu bomboane și cu baloane colorate și a fost o adevărată sărbătoare.

599 31 3

599 31 2