Am mai fost la Madrid și nu mă satur să „respir” unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, unde fiecare clădire îți vorbește în limbajul istoriei, cu arhitectură superbisimă ce te uimește, cu ansamblurile statuilor din marmură, peste tot fiecare colțişor vorbește despre o lume a civilizației de mult trecute, păstrată cu grijă și lăsată moștenire urmașilor săi. Am văzut pentru a nu știu câta oară arena celebră unde toreadorii se luptau cu taurii furioși, dar nimeni nu ne-a explicat de ce jocurile acestea crude, acum interzise, erau atât de iubite de spanioli. Se spune totuși că în anumite orașe din Peninsulă luptele cu tauri se practică și acum și stârnesc același entuziasm între spectatori. Nu înțeleg… Vă amintiți de atacul mișelesc de la Gara Atocha? Astăzi a devenit un loc de pelerinaj în amintirea victimelor care au sfârșit acolo. Eu am văzut gara și înainte de atac. Era o grădină imensă cu copaci și flori exotice, închisă ca o seră. Am văzut și faptul că pe băncile gării se odihneau cei fără de adăpost și aveau sentimentul că dorm în aer liber. Din păcate, printre ei erau mulți români… Am văzut din nou schimbarea gărzii la Palatul Regal și alături, Opera, sala care a adăpostit emoțiile celor mai mari artiști din lume. Am vizitat din nou Piața Puerta del Sol, și de data aceasta am aflat că sub metroul care înainte unea periferiile Madridului, purtând spre centru turiștii, astăzi a apărut un tren subteran care te poartă în 20 de minute în centrul orașului. Curat, civilizat, cu program de comunicare modern, o plăcere. Am revăzut cele două siluete celebre, Don Quijote și Sancho Panza, ce ne amintesc de poveștile celebre ale lui Cervantes. Prado, muzeul pe care nu-l poți ocoli, adăposteşte multe dintre cele mai renumite lucrări de artă ale lumii. Am fost pentru a cincea oară în Spania, și vreau să vă spun că nici acum n-am reuşit să descopăr toate minunile ei, de la Palatul Aranjuez, apoi Toledo și minunatele dovezi ale civilizației iberice.