Am avut un sfârşit de an absolut fabulos. Că a fost Crăciunul nu-i mare lucru, că am avut Revelionul este firesc, dar nu uitaţi că tot în această perioadă am împlinit 81 de ani. E şi greu, dar şi uşor dacă te obişnuieşti din timp cu gândul. V-am povestit că am plecat pe 20 decembrie la Nürnberg ca să-mi văd strănepotul. Am ajuns noaptea târziu şi, a doua zi, surpriză! Cuscra mea, Doina, o fată de aur, mi-a organizat sărbătoarea de 21 decembrie. S-au strâns douăzeci de persoane, în majoritate prieteni de-ai noştri, că de mulţi ani, până şi în Germania, am mulţi fani. Petrecerea a avut loc la un restaurant mexican condus de o româncă, o fată harnică din Mediaş, care, după multe neajunsuri, s-a stabilit la Nürnberg şi a reuşit să-şi găsească norocul prin muncă şi curaj. A fost o seară minunată, am mâncat specialităţi mexicane cu vestita fasole neagră, dar şi cu multe fructe de mare, care mie, personal, îmi plac foarte mult. Am râs, m-am distrat şi am încheiat petrecerea cu glume picante şi tequila dulce. Acum, când îmi amintesc seara aceea alături de hărnicuţa medieşeancă, îmi dau seama ce noroc am avut în viaţă să pot să văd locuri frumoase, să cunosc oameni deosebiţi şi să mă bucur de stima lor. În ultimă instanţă, aplauzele sunt doar un semn de apreciere imediată, dar ceea ce rămâne în sufletele oamenilor peste ani este adevărata noastră avere sufletească. Sunt fericită că viaţa mi-a oferit şansa de a intra în inima oamenilor, de a le dărui bucurie, iar eu, la rândul meu, să primesc atâta recunoştinţă. Mă rog la Bunul Dumnezeu să-mi dea zile şi putere să ajut oamenii să fie fericiţi. Teatrul este o şcoală şi un medicament, iar eu, slujitorul lui, aş vrea să fiu oamenilor de folos.