Să fi fost prin anii ’70. Nu mai știu precis. Eram în turneu la Arad și jucam într-o sală foarte mare, reamenajată dintr-un fost manej pentru călărie. Spectacolul era o colaborare între invitații de la București și artiștii Teatrului de Stat de la Arad. Nu întotdeauna, dar, în general, pentru că de obicei intru la finalul spectacolului, mai trag cu urechea la ce se întâmplă pe scenă. La un moment dat, mi-au atras atenția glasul actriței care evolua și puterea cu care își lansa cuvântul. Mi-a plăcut și, la ieșirea din scenă, am abordat-o: „De ce nu vii la noi, la Tănase?”. Am simțit în răspunsul său o reținere și o modestie asumată, fără agresivitatea tânărului îndrăzneț. Mi-am dat seama totuși că am semă- nat în sufletul ei ideea. Nu a trecut mult timp și s-a angajat la noi. Această tânără talentată se numește Cristina Stamate. Anii au adeverit talentul excepțional al Cristinei, inteligenţa sclipitoare, temperamentul artistic cuceritor. Am avut dreptate. Ea mi-a devenit prietenă, legate prin respect și prin apreciere reciprocă. Am lucrat împreună, am stat în aceeași cabină, am dormit în aceeași cameră de hotel și niciodată nu m-a dezamăgit. Cristina, poate nu știe toată lumea, are un condei plin de umor. A lansat pe piață două cărți pe care, dacă te apuci să le citeşti, nu le mai lași din mână. În ambele cazuri, abordarea sa este originală, unică. Cristina, ești mai mică decât mine, ne despart zece ani de experiență, de aceea îmi permit să-ți dau un îndemn: Scrie şi iar scrie! Ai un har de netăgăduit și orice greutăți îți va mai pune în cale viața împărtășește oamenilor gândurile tale! Merită! Pentru că tu le poți transmite nu doar experiența unei actrițe cunoscute, ci şi înțelegerea profundă a lumii în care am trăit și trăim și le va da curaj și idei să meargă înainte. Scrie, draga mea!