De două zile nu am văzut soarele. E clar, trebuie să ne facem bagajele chiar dacă nu ne convine, pentru că mai sunt lucruri de făcut pe lângă casă. Pinii mei sădiţi acum 25 de ani au îmbătrânit, le-au ruginit acele. Cu mare părere de rău am sacrificat trei dintre ei (foto 1), dar am păstrat un metru din tulpină, ca la primăvară să devină suport de flori curgătoare. Viţa-de-vie s-a mănat şi au invadat-o omizile. Urâte mai sunt. Oricât am stropit bolta ce ne-a făcut umbră pe terasă toată vara trebuie să ne despărţim de ea, căci încă nu e chiar coaptă.

O lăsăm graurilor să-şi îndulcească poftele peste zece zile. Doar marea, ca să nu ne întristăm prea tare, ne-a oferit dimineaţă o imagine de poveste. Lebedele (foto 2) care în sezon se apropiau foarte rar de mal, graţioase cum sunt, nu iubesc aglomeraţia, se plimbă acum în voie pe întinderea albastră multe la număr. Ne despărţim şi de ele şi de ultimii boboci de trandafir care peste câteva zile ne vor saluta de la distanţă victorioşi. Mă aşteaptă la teatru o nouă stagiune. Chiar săptămâna aceasta am o deplasare la Sibiu la un festival pentru copii, cu piesa „Domnul Goe şi ai săi”, şi o alta la Constanţa, la Casa de cultură, unde ne aşteaptă nea Miticuţă Ungureanu, cel care asigură constănţenilor prezenţa tuturor spectacolelor bune din Bucureşti. Va urma o deplasare la Piteşti, apoi reluăm spectacolul „Chiriţa” pentru o nouă generaţie de copii curioşi să ne cunoască. Teatrul „Stela Popescu”, aflat sub patronajul Primăriei Capitalei, îşi îmbogăţeşte repertoriul cu titluri ca „Prâslea cel voinic” sau „Lampio, povestea unui licurici”. Eu mă bucur că mă aflu în mijlocul copiilor, pentru că ei îmi asigură o longevitate mai mare în carieră.