Eram la Braşov, şi Cinematograful Aro era la câteva clădiri de liceul meu. N-am fost o mare chiulangioaică, dar, din când în când, o întindeam la cinema şi vedeam ore întregi un film după altul. De atunci, probabil, am rămas cu obiceiul de a vedea aceeaşi peliculă de mai multe ori şi, de fiecare dată, îmi pare mai bună, deci am o mie de motive să o revăd. Ador filmele de acţiune construite pe fapte credibile, cu personaje rupte parcă din viaţa de zi cu zi şi cu actori extraordinari.

Am moştenit de la mama plăcerea de a participa la scene oricât de tari, ce mă impresionează fără să mă înfricoşez, căci întotdeauna am ştiut că acolo e film. Mama era bolnavă la pat, şi într-o zi i-am dus un video, ca să-i treacă timpul mai frumos. Ei bine, când i-am spus că-i aduc nişte casete mi-a subliniat: „Mie să nu-mi aduci filme de dragoste. Vreau cu cele «di bătaie»”. De altfel, nu rata niciun meci de box, la care se amuza copios. Cu toate acestea am moştenit de la ea o adâncă repulsie faţă de violenţă, grosolănie şi insensibilitate.

Filmul e film pentru mine. Alegi din el ce-ţi convine şi dai la o parte restul.

Cât de greu se face un film! O întreagă armată de oameni, de profesii diferite, se întâlneşte şi trebuie să coopereze perfect multe zile şi nopţi pentru a da viaţă la ceea ce dumneavoastră consumaţi în două ore - începând de la scenaristul care gândeşte ţesătura poveştii şi regizorul care decide modalitatea de a-l trece pe ecran până la scenografi, operatori, luminişti, machiori, coafezi, maşinişti şi, în ultima etapă a filmului, montaj, căci ceea ce s-a filmat, bucăţică cu bucăţică, va trebui în final să fie o peliculă continuă, emoţionantă, ce conţine povestea gândită la început.

Am tânjit toată cariera după un rol consistent în film. Deşi am făcut până acum 28 de filme, în ceea ce mă priveşte mare lucru n-a rezultat. N-am fost necăjită din cauza asta, gândindu-mă că, dacă n-am fost chemată, înseamnă că nu au avut nevoie de mine. Dar iată că a răsărit soarele şi pe strada mea şi am primit o partitură mai serioasă, în sensul importanţei ei, căci e vorba totuşi despre o comedie ce tratează anomaliile existenţei noastre, cu bune şi cu rele.

Am cunoscut o femeie frumoasă şi deşteaptă, care a avut încredere în mine, Alma Sârbu, foarte tânără, dar bine pregătită pentru poziţia de producător. M-a cucerit încă de la prima noastră discuţie. E sinceră, ştie ce vrea şi ce să ceară de la partener. Apoi am cunoscut un regizor foarte nostim, spaniol, care a mai făcut filme la noi, printre care şi „Naşa”, ce a primit Trofeul Publicului la ultimele Premii Gopo.

Se lucrează într-un ritm drăcesc, din zori şi până noaptea târziu, dar oboseala nu ne cuprinde, căci atmosfera este calmă şi prietenoasă. Avem un director de imagine excepţional, a cărui meticulozitate ne face să ne bucurăm la gândul că pe marele ecran chipurile noastre vor fi bine puse în valoare, şi operatori buni, însoţiţi de o echipă atentă ca totul să meargă strună. Chiar dacă se lucrează 12 ore pe zi, viaţa pe platourile de filmare e o mare bucurie. Vom mai vorbi despre asta, e doar la început.