Zilele trecute, vecina mea, Eti, a serbat ziua nepoatei sale de 5 ani, Franziska. Ce te faci însă dacă următoarea nepoată, Frederica, de 3 ani, este alături? Desigur, se face o sărbătoare ca lumea, cu daruri şi bunătăţi pentru amândouă. A fost o plăcere. Cele două gâgâlici, în ţinute de zile mari, s-au înfruptat din toate bucatele şi, după tradiţie, Franziska, prima născută, a suflat în cele cinci lumânări de pe tort. Aici am vrut să ajung. Dan şi Dana, părinţii, au avut o idee plină de haz. Tortul a fost o mămăligă aurie, împodobită cu cele cinci lumânări, ce a provocat exclamaţii de bucurie. Chiar mă gândeam că merită locul acesta de onoare mămăliga, veşnic iubită în istoria neamului nostru, ca să nu mai amintesc şi de explozia salvatoare.

În copilăria mea am trecut şi prin perioada de foamete a anilor ’46-’47. Nici azi n-am uitat cele două feluri din meniu: felul întâi - felii de mămăligă în tigaie, eventual cu un ou alături, iar la desert o farfurioară cu marmeladă şi alături o felie mare de mămăligă. În zilele de sărbătoare mai aveam pe masă o străchinuţă cu lapte dulce, cu un boţ de mămăligă sau una cu lapte acru şi mămăligă fierbinte. Chiar şi cu toate aceste greutăţi, amintirile mele sunt pline de bucurii, căci mama mă încuraja cu zâmbetul pe buze, chiar dacă ochii săi erau trişti. Când mai spuneam: „Nu vreau cutare că nu-mi place”, mama replica: „Ce şti tu ce-ţi place, numai mama ştie ce-ţi trebuie!”. Mai răspunde ceva!

Poate că asta m-a învăţat ca toată viaţa să preţuiesc orice blid cu mâncare, fără fasoane. Chiar mă gândesc câţi oameni mari ai României şi-au potolit foamea din timpul copilăriei cu auria mămăligă. Astăzi, parveniţii neamului nostru o dispreţuiesc şi doar în excursie în străinătate, când li se oferă „polenta”, o apreciază ca pe o specialitate.

Iată de ce ideea lui Dănuţ de a face din bunuţa mămăligă un tort mi s-a părut formidabilă. Am devorat-o mai târziu la sarmale împreună cu Franziska, Frederica şi naşa lor Buru, nepoata mea. Să ştiţi că desertul n-a lipsit, căci am încheiat masa cu o tavă mare cu tiramisu.

Plăcerea a făcut toată aniversarea. Mai ales că eu n-am trăit asemenea clipe în copilăria nepoatei mele. Fire timidă, nu ne-a încurajat niciodată la manifestări cu lume multă. Când a crescut a început să comunice cu mine şi a devenit cea mai minunată nepoată. Deşteaptă şi talentată, proaspăta mea regizoare îmi umple inima de bucurie şi cred cu tărie în viitorul său. Adevărul este că nu există bucurie mai mare decât să vezi cum cresc vlăstarele familiei tale harnice şi sper să aibă realizări minunate.