Televiziunea Română, înfiinţată în 1957, s-a bucurat de la început de participarea unor creatori de excepţie. Era o generaţie de compozitori şi de scriitori foarte talentaţi, care au ridicat prin creaţiile lor o pleiadă de actori şi de solişti foarte buni. Ca la orice început, toţi erau plini de entuziasm şi s-a învăţat meserie pas cu pas, până la performanţă. Regizorii şi actorii erau absolvenţi ai Academiei de Teatru la diferenţe mici de vârste, deci formau o echipă de prieteni.

Valeriu Lazarov a devenit repede vedetă datorită unui instinct fantastic, a unei fantezii debordante şi a pasiunii de nestăpânit pentru televiziune. Toate acestea strâng la un loc o echipă devotată. Se muncea de la 9:00 până la cele mai târzii ore ale nopţii, şi aşa s-a născut acea galerie de artişti care v-au încântat sufletul zeci de ani până astăzi: Dem Rădulescu, Ştefan Bănică, Margareta Pâslaru, Dan Spătaru, Doina Badea... Sunt doar câţiva din lista lungă de artişti care au strâns în arhiva Televiziunii mărturii artistice valabile până în ziua de astăzi. Printre ei, era şi draga mea prietenă Anda Călugăreanu. Inteligentă şi talentată, s-a înscris imediat în primul rând. Un chip expresiv, cu ochi mari superbi, care îi dădeau posibilitatea de a se transforma de la un personaj la altul. Anda îşi lua uneori chitara, iar glasul său ne fermeca atunci când cânta şansonete din repertoriul lui Aznavour sau Edith Piaf. În plină vogă se căsătoreşte cu un băiat frumos şi talentat, actor bun de teatru, Dan Tufaru, al cărui glas ni-l aminteşte pe Adamo.

Într-o bună zi, Valeriu Lazarov, sătul de nenumăratele interdicţii din Televiziune, pleacă în Spania, unde face o carieră strălucită. Îi urmează un alt regizor extraordinar, Andu Bocăneţ, şi emisiunile de divertisment continuă.

Vine şi timpul când se naşte Ioana, rodul iubirii Andei şi a lui Dan. Iată însă că acest copil nu-i poate face fericiţi. Dă semne de un comportament deviant şi, deşi vorbeşte aparent logic, acţiunile sale sunt anormale. Anda o poartă pe la un număr mare de doctori în ţară, şi în străinătate, dar nimeni nu reuşeşte să-i detecteze boala. Se vorbeşte despre schizofrenie. Anduţa se sfârşeşte doborâtă de cancer şi rămâne Dan să poarte povara. După ce termină liceul, pentru că nu prea îi plăcea şcoala, Dan duce fata la o şcoală de meserii. Zadarnic. Ea nu se poate supune niciunei discipline, mănâncă nemăsurat şi, însoţită de alţi tineri, hoinăreşte pe străzi. Comportamentul său îl aruncă pe Dan în gura oamenilor, care îl învinuiesc. Ca viaţa să fie şi mai aspră, Dan moare, moare şi bunicul, ultimul din familie, şi Ioana rămâne absolut singură. Nu vă miraţi deci că, în lumea aceasta plină de lipsuri, viaţa Ioanei, condusă de mintea sa bolnavă, a devenit subiect de comentarii. Noi toţi, prietenii Andei şi ai lui Tufi, am ajutat copilul acesta debusolat. Aş încheia cu o rugăminte, ca voi, cei care vreţi s-o ajutaţi pe Ioana, să n-o mai mediatizaţi atât, nici cu bune, nici cu rele, ci s-o îndreptaţi spre specialişti, care să sperăm că vor face ceva. Lăsaţi memoria celor doi artişti să rămână curată, încălzită doar de lacrimile noastre.