Aveam în acel spectacol şase-şapte apariţii cu tipuri diverse de cetăţeni sau cetăţene pe diverse teme sociale sau de morală. E cunoscută posibilitatea mea de a crea pe scenă chipuri diverse. Am jucat copii obraznici, băbuţe răutăcioase, femei cu moravuri îndoielnice şi femei care au dus în spinare toate greutăţile unui sistem care nu iubea oamenii. Toate acestea cereau schimbări de costume, de machiaj, de glas, pentru a materializa tipul omenesc ce propune publicului tema respectivă.

Ei bine, tânărul meu spectator a rămas impresionat de calitatea spectacolului, dar i-a mărturisit fiicei mele în taină: „Ţie nu ţi-e teamă să trăieşti alături de un om care are o asemenea posibilitate de transformare de la un caracter la altul?” Am rămas pe gânduri, dar după aceea mi-am spus: „Aceste tipuri comice sau tragice nu sperie oamenii, ci, prin ceea ce afirmă, dau o speranţă că schimbarea e aproape”.

Toate textele jucate la Revistă duc spre o concluzie educativă. N-am avut ocazia să explic toate acestea tânărului ceh, dar am auzit mai târziu că a îmbrăţişat cariera de regizor de film. Dragii mei, toate schimbările de înfăţişare şi de caracter din spectacol fac parte din ansamblul de mijloace cu care artistul îşi desfăşoară arta. El se foloseşte de aceste schimbări pentru a-şi face demonstraţia cu un scop critic şi un final educativ. Deci, nu vă speriaţi, schimbările de pe scenă nu sunt legate cu nimic de caracterul real al artistului. Ele fac parte din bagajul său adunat cu muncă asiduă de-a lungul vieţii. Asta este profesia noastră. Oricât vi s-ar părea de uşoară este rezultatul unei atente observaţii a lumii, cu bune şi cu rele, şi total pusă în slujba dumneavoastră, a spectatorilor.