Mă pregătisem să scriu despre teatrul de la Baia Mare. Dar cum viaţa are regulile ei, iată că ne-a schimbat planurile. „A plecat Iura”. Nu sunt destule cuvinte să poţi exprima durerea, tristeţea, golul ce se aşterne în suflet la o asemenea despărţire definitivă. Am avut noroc să-l întâlnesc în primii ani de şcoală la Academia de Teatru. Eu eram în anul al II-lea, el deja foarte cunoscut şi socotit cel mai talentat june prim al teatrului şi filmului românesc. Bine a zis cineva: „Generaţia lui de actori a pus piatra de temelie a cinematografiei româneşti”. O generaţie entuziastă, care a învăţat din mers secretele profesiei şi au onorat-o până la ultima suflare. Iura a fost unul dintre aceşti pionieri. Frumos, inteligent, talentat şi, în ciuda tuturor presupunerilor, un om de o moralitate impecabilă. Şi-a făurit de tânăr o familie pe care a respectat-o şi şi-a crescut băiatul înconjurat de aceeaşi iubire faţă de oameni şi de profesie. Astăzi, Ducu este un regizor foarte bun şi conduce cu succes Teatrul Municipal.

Iura chiar era un om aparte. Niciodată încruntat, niciodată apatic. Era o explozie de entuziasm, o bombă de energie şi optimism, ce răspândea în jur, ca prin magie, încrederea în viaţă. Spuneam că am avut noroc să-l întâlnesc pe Iura la primul meu film, „Alo! Aţi greşit numărul!”. Să joci de la început într-un film de mare succes alături de actori ca Ion Lucian, Iurie Darie, Rodica Tapalagă şi Ştefan Tapalagă e chiar o şansă! Regizorul, Andrei Călăraşu, tânăr şi el, a reuşit să ne unească, să creeze scene de mare haz, şi astfel să ne dea un loc în inima spectatorilor.

După câţiva ani, deja actriţă, îl întâlnesc pe Iura la Teatrul de Comedie. De data aceasta, în piesa „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, regizoare, Sanda Manu. Distribuţia formidabilă: profesor Miroiu - Silviu Stănculescu, Grig - Iurie Darie. Nu vă pot reda aplauzele ce izbucneau în sală la intrarea lui Iura în scenă. Într-un costum alb, strălucitor, cu zâmbetul său inegalabil, el electriza sala. Temperamentul său fantastic copleşea întreaga distribuţie şi chiar şi pe mine, care jucam Mona şi eram la început. La lucru era foarte agreabil, înţelegător, cu toate că era deja o vedetă.

Am jucat apoi cu el ani buni şi a rămas acelaşi om cald, prietenos, care muncea cu sârg fiecare rol, la fiecare scenă. Filmele sale, zeci la număr, ne-au încântat tinereţea nouă, tuturor românilor.

Recitesc rândurile de mai înainte şi îmi dau seama că tot ce-am scris despre Iura e insuficient. Nu-mi pot aduna gândurile, sunt cu mintea goală şi cu sufletul îndurerat. Greu putem înţelege că toate au un sfârşit, că, oricât ne-am strădui şi am spera, vine ceasul când trebuie să dăm socoteală. Cred că Iura a plecat împăcat, căci n-a greşit niciodată. Şi-a trăit viaţa cu demnitate, dăruind celor din jur numai bucurii. Foarte mulţi oameni l-au avut ca exemplu, l-au iubit şi-l vor păstra în suflet. Iată, a plecat încă o stea să se aşeze în galaxia cea îndepărtată, şi noi îi vom duce dorul multă vreme.