Main menu

header

28-1Vorbeam data trecută despre poveşti, dar am început cu filmul, căci mi s-a părut mai important. Acum a venit timpul lor. Ce trişti trebuie să fie copiii care n-au bunici să-i adoarmă citindu-le poveşti, n-au părinţi care să facă acest lucru, căci vin târziu şi obosiţi de la muncă şi n-au nici computer ca să-şi ţină singuri de urât. Am fost invitată de Editura „Litera” (foto 1) să realizez 24 de audiobook-uri după celebrele poveşti ale companiei Walt Disney. Ocazie minunată să-mi amintesc şi eu de una dintre bucuriile copilăriei. Am constatat că aceste bucurii sunt gustate şi de adulţi, ba mai mult am descoperit marea lor valoare educativă. Mai simplu spus, lumea poveştilor arată copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e frumos şi ce e urât, le oferă modele de comportament şi, deşi se petrec în lumea animalelor, ele zugrăvesc de fapt viaţa noastră, a oamenilor. În ochii copiilor viitorul ce-i aşteaptă este frumos - dreptatea este întotdeauna de partea celor buni, iar cei răi vor fi pedepsiţi. Poveştile zugrăvesc totul în culori optimiste, cu exemple de îndemn la curaj, la iubire faţă de aproape, aş spune chiar că iubirea şi frumosul însoţesc lumea tuturor poveştilor.

28-2Vă amintiţi şi dumneavoastră, cu siguranţă, „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici”, „Pisicile Aristocrate”, „Cartea Junglei”, „Dalmaţienii”, „Cenuşăreasa”, „Regele Leu”, „Doamna şi vagabondul” sau „Bambi” (foto 2). Mi-a făcut o mare plăcere recitirea acestor lecţii de viaţă, ce sper să nască în sufletul copiilor de azi numai sentimente frumoase.

28-3Ori Dumnezeu a hotărât ca viaţa mea să aibă multe bucurii, ori firea mea e de vină că vede totul însoţit de frumuseţe şi preţuiesc fiecare semn de dragoste din partea Lui. Luni, 25 martie, a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti un spectacol de excepţie, „Artişti pentru artişti”. S-au întâlnit cu publicul actori şi cântăreţi mari, dar surpriza zilei a fost marea şi minunata Angela Gheorghiu (foto 3). S-a oferit personal să participe la acest eveniment cu scop caritabil ca o româncă adevărată ce este. Apariţia sa a făcut ca spectacolul nostru să devină o mare sărbătoare. Glasul său dumnezeiesc a electrizat sala, iar eu am fost fericită s-o îmbrăţişez şi să-i declar dragostea mea. Iată unul dintre românii care duc peste hotare faima spiritualităţii acestui popor atât de dotat, dar atât de nefericit!