Întâmplarea asta nefericită cu operaţia lui Arşinel a fost prilej de tristeţe, îngrijorare şi, dacă vreţi, de gândire asupra condiţiei noastre, a artiştilor. La bine suntem priviţi cu ochi surâzători, cu zâmbet larg deschis, însoţit de vorbe mângâietoare. Noi ne simţim atunci folositori, apreciaţi, iubiţi. Nu aplauzele în sine constituie marea noastră fericire, ci privirea aceea caldă pe care ţi-o adresează omul de pe stradă care vrea să-ţi dovedească astfel că te aprobă. Asta te face să mergi mai departe cu încredere, cu sentimentul datoriei împlinite.

Fiecare om îşi dă aportul la drumul mai departe al societăţii, indiferent de profesie. Unii poartă pe umeri responsabilităţi mai mari, alţii mai mici, dar toţi împreună visăm la o viaţă mai frumoasă. Se spune că noi, românii, nu ne apreciem valorile, că trebuie să mori ca să fii apreciat. Dar, din păcate, tu atunci nu mai cunoşti bucuria recunoaşterii. Şi se întâmplă aceasta chiar cu personalităţi remarcabile. Eu m-am obişnuit cu asta. Sigur că mă gândesc la noi, actorii, căci mi-e mai aproape lumea aceasta. Cine ştie cât timp ai petrecut în picioare în frig, în praf, pe o scenă care nu a fost încălzită, câte nopţi albe ai petrecut încercând să pătrunzi în sensul vorbelor ce tocmai trebuie să le memorezi. Cum să ajungi în sufletul celor din sală, sperând să le creezi momente de bucurie şi de înţelegere a faptelor care-i înconjoară.

Eu şi cu partenerul meu Alexandru Arşinel am străbătut ţara în lung şi-n lat, în condiţii destul de grele. Sigur, gurile rele ar putea spune că nu-i mare lucru ce facem. Dar sunt şi oameni care i-au mulţumit cu lacrimi în ochi pentru clipele de speranţă pe care le-am dăruit la Grădina Boema în spectacolele semnate de Mihai Maximilian. Nu vă mai amintesc despre toate bolile ce nu ne-au ocolit pe niciunul dintre noi, căci nu degeaba au plecat la Cer atâţia artişti de neînlocuit. Un om de talent, de orice profesie, reprezintă esenţa acestui neam, căci, aşa cum vă spuneam, fiecare dintre noi face să meargă mai departe societatea românească. Fiecare dintre noi merită respectul semenilor săi. Am simţit în suflet o mare tristeţe nu numai eu, ci toţi cei care şi-au dăruit viaţa, cu credinţă, pe scenă. Am ales câteva poze în care sunt alături de câţiva actori care şi-au încredinţat viaţa în mâinile dumneavoastră.