Main menu

header

27-1Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar anul acesta am stat în noaptea dintre ani în faţa televizorului şi am tot butonat cu dorinţa de a lega laolaltă strădania tuturor televiziunilor care au vrut să ne facă o noapte frumoasă. TVR-urile, 1 şi 2, Pro TV, Antena precum şi celelalte posturi au avut ritm, muzică populară cu preponderenţă, vedete şi iar vedete sau tineri care încearcă să iasă în prim-plan, care însă, din păcate, nu excelează încă în strălucirea reflectoarelor.

Un lucru a fost clar: din toate programele a reieşit o nostalgie puternică a nopţilor de Revelion de altădată. Cu toate costumele moderne, cu superdecolteuri şi extracoafuri, cu legănarea supersexy a tinerelor dansatoare, nu se reuşeşte încă a se arunca uitării minunatele nopţi de demult. Sigur, e o generaţie care încearcă să-şi impună stilul său, dar, din păcate, el încă nu convinge.

27-2Observ că tot vechii luptători ai divertismentului rămân în prim-plan - tot cântăreţii de muzică uşoară sau populară. Dintre toţi cei care au făcut demonstraţii, Loredana cred că a depăşit toate ştachetele. Apariţii de nivel internaţional, costume spectaculoase, interpretări fantastice, ce mai încolo şi-ncoace, cu Loredana poţi să mergi oriunde în lume fără nicio reţinere. Îmbrăcate frumos, cele mai mari vedete ale muzicii uşoare şi ale cântecului popular au adus melodie şi haz. Angela, Mirabela, Corina, Pavel, Bittman, Smiley sau Pepe, toţi cei buni pe care-i ştiţi, ne-au reţinut în faţa televizorului.

Din generaţia tânără însă n-a apărut nicio revelaţie. Cum n-a existat post tv care să nu folosească din plin imprimările excepţionale ale Revelioanelor din perioada anilor ’70-’80. Comedia săracă şi subliniat erotică folosită astăzi nu va rezista nici până la anul viitor, iar comicii zilei, cu toată străduinţa lor, nu vor atinge admiraţia pe care o trezeau în public Toma, Amza, Bibanul, Bănică, Tamara Buciuceanu, Jean sau chiar şi cei câţiva care încearcă azi să ţină cu greu sus steagul calităţii. Desigur, ca un plus, am avut a alege din spectacolele străzii, nenumărate, în care tânăra generaţie şi-a dat măsura talentului, dar mai are mult până departe...

27-3Oricum m-am bucurat mult revăzând momente realizate de-a lungul multor ani, care în vremea aceea constituiau unica bucurie a nopţilor de Revelion. Aşteptăm ca Noul An să ne ofere tot ce este mai bun şi vă urez din suflet numai bucurii.