Veniţi la teatru şi n-o să regretaţi! A ieşit o nouă premieră la Savoy, bazată pe echipa tânără a teatrului şi, bineînţeles, susţinută de forţele cunoscute din „generaţia de aur”. Trebuie să veniţi în sala aceasta renovată, dotată cu sonorizare performantă şi astfel veţi uita de zilele mohorâte. Iar noi ne-am străduit pentru voi. Balet superb, costume noi realizate de o tânără scenografă, domnişoara Petrov, cântăreţi tineri cu voci frumoase, între care minunata perlă rară în distribuţia unui spectacol muzical, Ana Maria Mirică (foto 1).
Vasile Muraru, care se desparte cu greu de amintirea partenerului său Nae Lăzărescu, n-a depus armele şi vine în spectacol cu texte excelente şi alături de o parteneră nouă, Valentina Fătu (foto 2). Liliana Mocanu (foto 3), într-o rochie superbă, vă va cuceri cu farmecul său (vă amintesc că avem o echipă de croitori extraordinari, care şi ei au muncit pentru voi). O veţi descoperi pe Adriana Trandafir ca o veritabilă cântăreaţă ce creează un moment „Maria Tănase” fenomenal. Avem mai multe surprize muzicale şi nici noi, eu şi Arşinel, n-am ratat ocazia să ne întâlnim cu Dumneavoastră.
S-a muncit mult la acest spectacol, s-au folosit sute de metri de material, s-a brodat, s-a paietat, au fost făcute cortine noi. În plus, toată orchestra teatrului se află pe scenă cu dirijorul Dan Dumitrescu. Ce mai, e un spectacol pe cinste! Nu veţi rezista să repetaţi această experienţă când veţi asculta chemarea fierbinte pe care v-o face Cristina Stamate. Vă aşteptăm deci la „Viva Revista”, şi cine n-a reuşit anul trecut să vadă „Piei drace”, „Aplauze, aplauze” şi „Revista revistelor” să poftească la noi!