Cu o săptămână în urmă, Amza Pellea ar fi împlinit 83 de ani. Nimeni până acum nu l-a uitat şi, spre bucuria noastră, tânărul mediator de televiziune Mihai Morar a avut iniţiativa să-i dedice o oră de emisiune acestuia, care a fost şi va rămâne veşnic un mare artist. Mereu se găsesc persoane care să judece munca altora, se străduiesc făcând comparaţii să micşoreze calitatea celui care (în cazul de faţă) l-a înfăţişat pe Mihai Viteazul, dar a putut să şi cucerească milioane de oameni cu hazul autentic al lui Nea Mărin. Ce prostie! Un mare actor poate trece prin nenumărate ipostaze, căci aceasta este menirea sa, cu condiţia de a fi mereu convingător. Aceasta este, de fapt, marea sa valoare. Amza a fost un erou popular şi în istorie, şi în ipostaza românului obişnuit ce-şi iubeşte semenii şi vrea să-i înveselească.

Bărbat frumos, cu o înfăţişare de erou tragic, asemănătoare marilor vedete hollywoodiene, putea în următoarea clipă să devină olteanul mucalit care se teme de nevasta pe care o admiră şi o iubeşte. Am avut norocul să joc alături de el atât în ţară, cât şi în străinătate. La un moment dat am fost la Festivalul de Film de la Moscova patru artişti şi trei filme: „Duminica la ora şase” cu Irina Petrescu şi Dan Nuţu, „Mihai Viteazul” cu Amza Pelea şi „Faust 20” cu Stela Popescu. Ne-am bucurat de un mare succes şi de o vacanţă deosebită. Irina, distinsă, frumoasă şi caldă Dan Nuţu, pus veşnic pe şotii, iar Amza, un partener de turneu încântător. Am făcut cunoştinţă cu artişti mari, şi seara ne întâlneam pentru a comenta filmele văzute şi pentru a ne înveseli. La Moscova, votca însă curgea gârlă, şi la una dintre petreceri am legat prietenii pe viaţă, iar Amza şi unul dintre marii regizori prezenţi au tăiat cravatele în două şi le-au schimbat între ei. La plecare, la aeroport am stat vreo două ore cu toată gaşca, iar Amzulică a avut poftă de o ciorbă de peşte. A primit farfuria fierbinte, a luat un şerveţel, a tocat mărunt trei ardei iuţi şi i-a amestecat în farfurie. În următoarea clipă, Amza sorbea cu poftă din ciorba care devenise verde şi probabil iute ca dracu’. Ce s-a întâmplat? Din ochii săi, peste barba lui Mihai Viteazul curgeau şiroaie de lacrimi. Ăsta era Amza! Un om obişnuit, care iubea viaţa şi oamenii. Când a aflat tragedia ce-l pândeşte a trecut pe la cei dragi lui şi şi-a luat rămas bun. La sfârşit, din Viteazul pe care l-aţi văzut în filme rămăsese doar un trup de copil supt de suferinţă. Nu-l vom uita niciodată!