Cred că aţi observat şi dumneavoastră, noi, oamenii mai în vârstă, nu ne dăm bătuţi uşor. Până săptămâna aceasta, chiar am crezut că pot să sfărâm pietre şi să mă caţăr pe înălţimi. Ei bine, nu-i aşa! Am plecat în excursia „Coasta de Azur” plină de curaj. Am fost nevoită să constat că trec anii, şi Steluţa cunoscută nu mai are puterea de a face kilometri pe propriile picioare ore întregi, chiar dacă locurile sunt fenomenale. Vreau să vă spun că excursia a fost dificilă şi pentru faptul că a avut foarte multe obiective. Zece oraşe încărcate de istorie nu sunt o glumă. O primă oprire a fost San Remo, căci aici ne-am stabilit tabăra, cum s-ar spune. Un hotel foarte mare, alb imaculat, stil baroc, stucaturi peste tot şi încăperi foarte înalte şi foarte friguroase. Aşezat aparent pe malul mării, ca să-l abordezi trebuia să urci cam 110 trepte. Ei, n-a fost uşor, dar până am plecat spre casă ne-am învăţat cu greul. Chiar de a doua zi, totul a devenit atractiv datorită ghidei noastre Nina, nu prea înaltă, dar puternică şi plină de energie, pe scurt, o enciclopedie de informaţii în materie de turism. Ascultând-o, am uitat de mersul pe jos, de vântul care bate pe croazetă foarte puternic, chiar şi de masa de seară servită în salonul hotelului, mai mult decât sărăcăcioasă. Sigur, primul oraş, San Remo, pentru noi este cunoştinţă veche. Cazinoul alb imaculat, gazda festivalurilor de muzică uşoară mulţi ani, dar apoi, datorită dezvoltării fenomenului, s-a mutat într-o construcţie nouă, cinematograful Ariston (foto 1), pe strada Mateoti. Aici poţi vedea şi şirul de plăcuţe de bronz ale premianţilor festivalului ca Modugno, Gigliola Cinquetti, Adriano Celentano (foto 2) etc... Oamenii calcă însă cu nepăsare pe ele sau se opresc să citească fiecare nume încărcat de amintiri. De-a dreapta şi de-a stânga, zeci de magazine luxoase, frumoasa biserică rusească (foto 3), cu turnurile ei în formă de ceapă, ornată cu plăcuţe de ceramică. Muntele aici se întâlneşte cu marea prin trei rânduri de faleze pavate cu plăci de gresie şi străjuite de cedri uriaşi în formă de umbrele sau cu ramuri întortocheate, tufe superbe de streliţia şi covoraşe de panseluţe multicolore. Doar plaja nu este atât de îmbietoare, căci nu te poate alinta cu covor de nisip, ci doar cu mult pietriş zgrunţuros, incomod şi valuri neliniştite. Mă rog, acesta a fost doar începutul. Oraşul vechi e o bijuterie, cu străduţe foarte înguste, pietruite, locuinţe cu odăi minuscule, dar înăbuşite de verdeaţă şi flori. De altfel, San Remo este denumit „Oraşul florilor”. Aici a locuit şi Alfred Nobel, care a descoperit dinamita datorită căreia Europa se bucură astăzi de şosele minunate şi de sute de tuneluri ce străbat Alpii.
