Prin anii ’65-’70, era o actriţă al cărei glas sprinten se auzea aproape zilnic la radio. Sigur, ea juca şi la teatru, dar subliniez radio, căci interpretările ce se transmit pe undele radioului cer o spontaneitate aparte şi o mobilitate extremă. Era mititică, blondă, fermecătoare şi foarte harnică. Din dragoste, l-a zămislit pe Ionuţ, care-i seamănă leit. Viaţa era grea fără un soţ care să-i ocrotească pe amândoi şi, într-o bună zi, s-a hotărât să plece dincolo.

Mămăica, şi ea femeie singură, când a aflat de hotărârea ei, întâi a făcut ochii mari şi apoi, cu lacrima oprită în gât, a spus: „Du-te, mamă, că poate băietul acesta acolo va fi mai fericit”. Aşa a început drumul greu al exilului. A trecut prin Israel, apoi prin Germania, unde a aflat că nu întotdeauna te poţi baza pe prieteni, şi a plecat cu mult curaj spre pământul făgăduinţei, America. Nu ştia limba, dar nevoia te învaţă repede. Ionuţ, soi bun, căci a moştenit de la mămica sa toate calităţile, nu i-a făcut Veronicăi nicio problemă. A înţeles de mititel care este statutul lor şi a devenit partener. Plimba căţelul vecinei de la parter, cumpăra ziarele celui de la doi şi învăţa pe rupte. A terminat cu brio colegiul şi a intrat fără probleme la celebra Universitate Yale. A încheiat, tot cu brio, studiile şi a ajuns neurochirurg. Azi este apreciat, se vorbeşte despre el în ziarele de specialitate, iar pacienţii îl cred făcător de minuni. Dincolo de toate sacrificiile, Veronica (foto 1, prima din dreapta) n-a uitat-o niciodată pe mămăica. Şi nici ţara în care s-a născut. Mai mult, i-a insuflat şi lui Ionuţ dragostea pentru pământul şi graiul românesc. V-am spus toate acestea pentru că abia acum veţi afla ceva şi mai frumos. Ionuţ s-a căsătorit, a făcut repede un băieţel şi o fetiţă (foto 2) şi a hotărât, fără apel, să facă botezul ambilor copii la Bucureşti, la Biserica Mavrogheni. Cum vi se pare? Toată această acţiune a lui a costat o sumă considerabilă, dar n-a contat. A vrut ca la acest fericit eveniment al familiei sale să participe şi nașa lui, şi familia lor toată, şi cei mai buni prieteni. Astfel, Mia şi Luca-Maximilian au cunoscut România prin sfântul botez (foto 3) şi le va rămâne în suflet pentru totdeauna. Au stat o săptămână, s-au plimbat prin tot oraşul, pe care l-au găsit înfloritor, şi se vor întoarce mereu în locul în care mămăica acum se odihneşte liniştită că viaţa fetei, nepotului şi strănepoţilor săi este fericită.