Litoralul, petru mine, este un continuu izvor al amintirilor. Ca foarte mulţi dintre cetăţenii României noastre frumoase, am ajuns să văd marea doar la 21 de ani, când eram deja studentă. Până atunci, mamei nici nu-i trecea prin cap o asemenea expediţie, căci, locuind la Braşov, acesta i se părea maximum de frumuseţe. Am avut şansa să mă împrietenesc cu o profesoară din Sibiu, doar cu doi ani mai mare ca mine, Duți, care beneficia de o repartiţie de zece zile, prin sindicatul profesorilor, la locaţiile din Eforie Sud. Erau câteva barăci curate, cu îndemânări sanitare, care pentru noi erau destul de confortabile. Au fost zece zile de vis. Neptunul încă nu exista. În 1956 era o pădure prin care hălăduiau mistreţii. Costineştiul, un sat cuminte, ce avea pe plajă un bufet lăsat într-o rână, unde studenţii şi pescarii, laolaltă, scrutau marea cu vodcă dinainte. Bufetul se chema „Pătrăţică”. Aici l-am reîntâlnit pe Titi Rucăreanu, pe care-l cunoşteam din Braşov - vedetă a Liceului „Andrei Şaguna”, atât prin frumuseţe, cât şi prin performanţele sale artistice. Dimineaţa, la Costineşti, făcea scufundări şi ne prăjea scoici pe o tablă aşezată drept plită pe două cărămizi. Mamaia însă era staţiunea mult visată, unde orchestrele cântau zi şi noapte în restaurantele care dantelau întreaga plajă. La Teatrul de Vară performau cele mai bune trupe de teatru din Bucureşti. Între staţiuni nu era organizat niciun transport foarte bun; era doar un tren de noapte. Cu toate acestea, plecam cum puteam după-amiaza spre Mamaia şi ne întorceam fericite, tot cum puteam, pe la 4:00 dimineaţa. Mai târziu, Dumnezeu m-a ajutat, şi litoralul a devenit pentru mine un prieten. Cum vă spuneam, pe scenele teatrelor de vară (căci foarte repede activitatea culturală a crescut), se juca la Eforie Nord - grădină de 1.800 de locuri, la Eforie Sud, la fel, la Techirghiol - o grădină mai mică, dar foarte bine dotată, sau la Costineşti, satul care a devenit o staţiune studenţească modernă. S-a ridicat şi Neptunul repede, cu perlele alăturate ca Olimp, Jupiter, Venus, Saturn. Mangalia avea și ea, mai demult, sală la Casa de cultură şi Grădina de Vară. Toate acestea au devenit în timp lumea mea, căci, an de an, veneam la mare, ori cu Teatrul Tănase, ori cu Teatru de Comedie, cel puţin două săptămâni, susţinând, seară de seară, spectacole pe toate aceste scene. Grădinile erau arhipline, briza mării te învăluia prietenoasă, iar publicul, fericit, venea din toate colţurile ţării, bucuros să asiste la spectacolele bucureştene ale celor mai bune teatre: Naţional, Municipal, Nottara, Giuleşti, Constantin Tănase. Susţinerea stagiunii de vară de pe litoral era obligatorie cu cele mai bune spectacole şi cu cei mai mari actori. Asta asigura o viaţă culturală de vară pe litoral benefică pentru spectatorii întregii ţări. (va urma)