Cu câteva decenii în urmă, exista la Televiziunea Română o emisiune pe care o făcea Florin Brătescu și care se numea „Reflector”, și unde se făceau niște anchete destul de curajoase pentru perioada respectivă. În traducere, „Spotlight” înseamnă același lucru, doar că este o rubrică extrem de importantă, cu o echipă de elită, de la un ziar de prestigiu, „Boston Globe”, care, încă din 1976, deci de acum 40 de ani, descoperise o adevărată oroare: cazuri de pedofilie în rândul preoților catolici! Lucrurile însă nu fuseseră cercetate până la capăt și se făcuse o lungă pauză, cu ceva întreruperi, prin 1997-1998, totul culminând în 2002 cu o nouă amânare, pentru că între timp se săvârșiseră cutremurătoarele atentate de la 11 septembrie. Ca totul să se transforme într-un film, și încă în cel care a luat Oscarul cel mare anul acesta, aveau să mai treacă 13 ani. Lucrurile sunt urmărite din punctul de vedere al ziariștilor, avocaților de partea acuzării sau apărării și oarecum și dinspre Biserică. Faptul că s-a știut și, mai mult decât atât, un episcop cu nume predestinat Law/Lege a închis ochii în fața acestor grozăvii firește că i-a tulburat inclusiv pe cei care au votat râvnita statuetă. Au fost peste 100 de victime minore! Extrem de interesant este personajul pe care îl face Stanley Tucci, un armean care știe multe și care până la urmă chiar îi și ajută pe jurnaliști. Ca și în cazul unei alte producții venite din Chile, ce a luat marele premiu al juriului la Berlin, „The Club”, și a fost nominalizată la categoria celor într-o limbă străină, tot în 2016. Reprezentanții clerului care păcătuiau în felul acesta erau, o parte, mutați dintr-o parohie în alta, iar alții izolați într-un fel de centre speciale, alături adesea chiar cu molestații și sub o oarecare supraveghere psihiatrică!
Read more: La taifas cu ziariştii de investigaţieCea mai recentă producție bollywoodiană care a aterizat pe marile noastre ecrane este cu totul altfel decât scenariile cu care ne-am obișnuit, mai cu seamă pe vremea „Vagabondului” recent redifuzat la tv. De astă dată, conflictul pornește de la o diferență religioasă (între musulmani și brahmani) atât de la modă în zilele noastre, chiar dacă povestea este plasată undeva într-un trecut somptuos și spectaculos și la propriu, și la figurat. Un bărbat de care se îndrăgostesc două femei, care îi dăruiesc fii aproape simultan, luptă pentru supremație, o soacră universal antipatică și intrigantă, câțiva oameni de încredere, care încearcă să se opună unei pasiuni ce trece dincolo de viață și de moarte. O luptă între galbenul de șofran și verdele hulit! Femei de o frumusețe răpitoare, fiecare cu o carieră, inclusiv la Hollywood. Una dintre ele chiar prezentă în seara Oscarurilor. Pelicula a fost candidată la un Oscar, ce-i drept indian, în cadrul Premiilor Filmfare 2016. La cea de-a 61-a ceremonie a fost încununată cu nouă recunoașteri. Strategii de luptă, mare desfășurare de forțe, dansuri cu o coregrafie impecabilă și mai ales intrigi peste intrigi. Costumele sunt încântătoare, iar bijuteriile parcă prea multe. Actrița Priyanka Chopra (soția oficială a eroului nostru) a fost Miss Univers în 2004 și joacă în serialul americano-canadian „Quantico” (2015), iar Deepika Padukone (Mastani, cea de-a doua mare dragoste a neînfricatului războinic din secolul al XVII-lea, interpretat de Ranveer Singh, tatuat, ras în cap și plin de podoabe atipice) va juca însă cu Vin Diesel în „XXX”. Două ore de imersiune într-un timp și un spațiu fascinante!
Read more: La taifas cu gloria şi iubireaPersonajele acestei animații deja ajunse la al treilea episod de lung metraj și-au cucerit publicul cam de toate vârstele, care, când nu rulează vreuna dintre animații, se mulțumește și cu înghețată apetisantă, în formă de ursuleț bicolor. Ideea de a strecura lupte marțiale într-un scenariu cât se poate de educativ n-a fost rea. Chiar dacă după vizionare mai toți copiii imită rapid tot ce au descoperit, principalele ținte fiind chiar afișele din holul cinematografelor. Misterul care trebuie elucidat de astă dată este Chi, adică energia care circulă prin toate ființele, fiind transmisă mai departe și niciodată acaparată, așa cum încearcă răzbunătorul Kai (în varianta originală oscarizatul J.K. Simmons, iar în cea autohtonă Valentin Teodosiu). Soarta tuturor stă în mâinile sau, mai bine zis, în lăbuțele foarte experimentate ale lui Po (Jack Black, și la noi, Șerban Pavlu), care între timp are doi tați, pe cel biologic, plus Cocorul supărăcios! Cel mai înțelept dintre toți este firește Master Shifu (Dustin Hoffman vs Mihai Niculescu), iar cel mai nostim e Monkey, maimuțica plină de haz, prin care glăsuiește fostul nostru musafir Jackie Chan, și cu traducere „Feriți-vă de măgăruș” - Eugen Cristea. Confruntările se dau între adevărate armate de Panda, de toate dimensiunile (tocmai ce s-au născut, în realitate, doi în captivitate, în Canada, spre bucuria întregii Planete), cu niște entități periculoase, verzulii, un fel de lasere periculoase. Tigroaica pare a fi cam singura prezență feminină de nădejde, în afară de Mei Mei, dansatoarea stângace, cu panglică, ademenitoare și deloc cuceritoare. Și nu trebuie uitat Maestrul Croc, mai cu seamă că e onoarea lui Jean-Claude van Damme în joc. Oricum, pregătiți-vă, pentru că Studiourile „Dream orks” au declarat că per total vor fi şase „capitole”. Deci abia suntem la jumătatea drumului și producătorul executiv este straniul creator de monștri Guillermo del Toro.
Read more: La taifas cu Kung Fu Panda„Miracolul din Tekir” este o poveste de care ar fi fost mândru și Mircea Eliade, imaginată de Ruxandra Zenide, care-și păstrează actrița fetiș din „Ryna”, pe Dorotheea Petre, aici o vindecătoare, cu totul aparte, de care toată lumea pare că se teme. Misterul și paranormalul de calitate plutesc în aer și par anume zămislite pentru cele care își doresc, cu orice preț, să devină mame, și, uneori, atunci când se așteaptă mai puțin, minunea se petrece!
Read more: La taifas cu miracolul din TekirS-a făcut mare vâlvă în jurul peliculei care a deschis Berlinala, „Hail, Caesar!” care nu era un simplu „Ave, Cezar!”, ci o aluzie, subtilă, la „Heil, Hitler!” Pentru frații Coen e o ocazie de a inventa o poveste tratată cu multă ironie, ce se petrece în timpul unor filmări. Cum nu le-a ieșit westernul acum câțiva ani, „True Grit”, cu care au venit tot în capitala Germaniei, s-au gândit să ia genul peste picior, declarând chiar că pentru asemenea filme nici nu e nevoie de un actor care să știe să vorbească. Calul de bătaie nu e doar personajul lui Clooney, care își uită replicile și e răpit de niște marxiști, ci și al tânărului actor înfiorător de ridicol, interpretat de Alden Ehrenreich, care nu pare deloc intimidat de celebrii săi colegi de generic și chiar îi dă replica lui Ralph Fiennes cu mult aplomb! Scarlett Johansson e un fel de Esther Williams, multiplă campioană la înot și vedeta anilor ’40 (cam odată cu al nostru Johnny Weissmuller/ Tarzan). Numărul splendid coregrafiat e clar făcut cu gândul la formidabilul Busby Berkley, care crease un tip de caleidoscop uman în care o folosea și pe Carmen Miranda, o braziliancă foarte excentrică, dansatoare de samba. Sigur că nu putea lipsi Frances McDormand, soția unuia dintre regizori, respectiv a lui Joel, care trezește multe nostalgii celor care au lucrat în masele de montaj de 35 milimetri de altădată, și care mai e pe deasupra și o fumătoare înrăită, deși se știe bine cât de inflamabil era celuloidul. Tilda Swinton devine un adevărat coșmar pentru orice cineast: două cronicărese, una mai rea decât cealaltă, elegante foc, dar imposibile, aceste surori gemene în scenariu aduc aminte de Hedda Hopper și de Louella Parsons, rivale în ale scrisului. Și ar mai fi și Channing Tatum, băiatul ultrafrumos și care dansează ca Gene Kelly, și producătorul obsedat de spovedanii, întruchipat de Josh Brolin. Un dicționar cinematografic complet al Hollywoodului aclamat!
Read more: La taifas cu Caesar alias George ClooneyAșa cum se poartă în ultima vreme, și scenariul, în cazul de față, este inspirat tot de o întâmplare adevărată, care merita, categoric, ecranizată, și care s-a petrecut la începutul anilor ’50. Casa Disney a fost inspirată atunci când și-a ales acest subiect, dar mai ales a investit suficient cât să fie extrem de credibilă încercarea de a salva un vas în derivă, în plină furtună, în care toți ar fi putut plăti cu viața, așa cum, în egală măsură, potențiali salvatori ar fi putut refuza să plece într-o misiune sinucigașă. Viața într-un far izolat de lume, dintr-o dată, nu mai pare atât de romantică pe cât e descrisă în alte pelicule. Personajele feminine sunt în minoritate, dar Holliday Grainger (cunoscută dintr-o apariție în recenta „Cenușăreasa” sau din serialul HBO: „Familia Borgia”) e strălucită în încercarea ei de eman- cipare, într-o vreme când încă nu era la modă așa ceva, mai cu seamă într-o lume eminamente a bărbaților. În rolul principal este Chris Pine din „Star Trek” în paralel cu Casey Affleck (fratele lui Ben) și într-un veșnic contrast cu australianul Eric Bana (fost supereroul Hulk, prezent și el în „Star Trek”), un șef imposibil, incompetent și criminal. O ocazie de a afla mai multe despre ceea ce înseamnă o pază de coastă, ca îndatoriri și meserie, acum, când, adesea, are o importanță primordială în recuperarea refugiaților.
Read more: La taifas cu furtunaInspirat cât se poate de liber de nuvela lui Ioan Slavici, din 1881, la 60 de ani după ecranizarea lui Victor Iliu: „La moara cu noroc” devine „Orizont” în viziunea lui Marian Crișan, care revine la actorul său fetiș, deja, din „Morgen”, András Hatházi, care preia personajul interpretat cândva de Constantin Codrescu, iar Rodica Lazăr este nevasta, inițial întruchipată de Ioana Bulcă, și mai ales la fermecătorul Zsolt Bogdán (din scurtul lui Tudor Giurgiu, „Superman, Spiderman sau Batman”, care a luat Premiul Academiei Europene de Film) pe rolul jucat de neuitatul Geo Barton. De data asta nu mai este vorba despre tâlhari care fură porci, ci lemne, un subiect extrem de actual, de o gelozie chiar mai intensă decât în original, de ideea de indiferență, de refuzul de a se implica și de un deznodământ justificat violent. Interesant de urmărit, în varianta secolului al XXI-lea, este anularea inițială, din replici, a rolului televiziunii, care de fapt este omniprezentă, chiar dacă, uneori, aparent, nebăgată în seamă. La Tallin, unde a fost prezentat deja, a impresionat, între altele, pentru prezența muzicii compuse anume (de Cristian Lolea), pentru a crea o stare de neliniște apăsătoare. Imaginea lui Oleg Mutu, un maestru recunoscut în domeniu, mai cu seamă la exterioare, este splendidă și color, cât să-i fi fost pe plac și originalului, semnat atunci la debut de perfecționistul Ovidiu Gologan. Un film între thriller și western est-european, care deschide la propriu noi orizonturi. O surpriză o constituie prezența, foarte credibilă, a lui Mihai Dorobanțu în rolul senatorului, chiar dacă poate mult prea puțin exploatat (care de altfel semnează și strălucita scenografie).
Read more: La taifas cu Orizont