După două documentare, dintre care unul scurt și încă o încercare pregătitoare, actorul Russell Crowe devine și regizor, în toată puterea cuvântului, alegându-și ca subiect o poveste care să aibă o strânsă legătură cu Noua Zeelandă a sa, din timpul Primului Război Mondial, totul pornind de la celebra bătălie de la Gallipoli, în care dispar trei dintre fiii unei familii până atunci fericită. Subiectul istoric mai fusese tratat și în 1981, de Peter Weir, avându-l ca protagonist pe Mel Gibson. De data aceasta însă, confruntarea din Imperiul Otoman, din august 1915, este redată cât se poate de crud și de realist. Câțiva ani mai târziu, în 1919, tatăl, interpretat de Russell Crowe (care seamănă tot mai tare cu Richard Burton), pleacă să găsească măcar mormintele copiilor săi pe îndepărtatul continent australian, el fiind expert în a găsi zăcămintele de apă, ceea ce pare un har neprețuit atunci când se întâmplă când patru ani la rând să nu plouă. Atmosfera de pe vechiul front are ceva din „Pădurea Spânzuraților” a lui Liviu Ciulei. Călătoria în Turcia îi oferă personajului principal o întâlnire cu o localnică superbă (rol încredințat unei ucrainence, fostă James Bond girl, Olga Kurylenko) și mai ales cu un puști formidabil: Dylan Georgiades, un mic escroc sentimental, care pare a se descurca excelent în viață. Maiorul turc este Yilmaz Erdogan (un kurd, de fapt, în realitate), care a jucat și în filmul lui Nuri Bilge Ceylan: „A fost odată în Anatolia”. Nostalgică este și scena lecturii din „1001 de nopți”, care capătă o încărcătură poetică parcă neașteptată, într-un scenariu atât de încrâncenat.
Read more: La taifas cu perseverenţaAvând în vedere succesul anterior al poveștilor parțial adevărate, producătorul Luc Besson a continuat să-i încredințeze lui Liam Neeson (înduioșătorul Blackie, din serialul „Emma Hart”, de acum peste un sfert de veac) rolul tatălui, care, de data asta, trebuie să-și demonstreze nevinovăția atunci când își găsește nevasta ucisă în propriul apartament, chiar în fostul pat conjugal. Ea e interpretată de una dintre foarte reușitele James Bond girl, Famke Janssen. Foarte eficientul polițist, deloc luat peste picior, este interpretat, cu multă subtilitate, de Forest Whitaker (cel mai asiduu cinefil de la Festivalul de la Cannes, prezent la proiecțiile de la ora 8:30). Aparentele capcane sunt dejucate la timp. Din toată această ecuație cu iz de thriller, regizată de același Olivier Megaton, care s-a ocupat și de „Taken 2”, firește că nu putea lipsi mafia rusească, chiar dacă lucrurile sunt ceva mai complicate decât par. Ca și în realitatea recentă, de la Paris, telefoanele mobile au un rol crucial. Din fericire, există și replici pline de umor, ca să mai destindă puțin atmosfera extrem de tensionată. Relația tată-fiică (blonda, aparent deloc neajutorată este Maggie Grace, care apare și pe genericul din „Saga: Amurg”) este din nou în prim-plan. Un personaj în sine devine o clădire, cu liftul ei privat și un răufăcător înspăimântător, filmat în izmene, ca să îi mai ia din prezența zdrobitor monstruoasă. Și, firește, înconjurat de niște fete frumoase, cu băuturica de rigoare. Pe lângă o față mâncată de vărsat, că dă un aer mai masculin, probabil, e și tatuat aproape din cap până în picioare, inclusiv cu texte scrise. Mintea criminală e destul de ușor de dibuit, dar greu de lichidat.
Read more: La taifas cu Taken 3Povestea orfanei nefericite, care trece prin tot felul de întâmplări, care se termină, previzibil, cu bine, ajunge din spectacol de pe Broadway film pe marile ecrane, cu premiera chiar de Crăciun și cu ciocolatia Quvenzhané Wallis în rolul principal. Subiectul a mai fost tratat și în 1982, de marele John Huston, totul pornind de la o bandă desenată, din 1924. El a fost nominalizat acum 30 de ani la Oscaruri, iar fetița, Aileen Quinn, câștiga în egală măsură premiul pentru cea mai tânără interpretă, cât și o Zmeurică de Aur (fructul de pădure fiindu-i acum hărăzit lui Cameron Diaz, se pare). În 1995, se face o continuare pentru televiziune. Varianta cea mai recentă are familia Smith, Will și Jada, printre producători, și pe Jamie Foxx, în rolul candidatului la primărie, dispus să asculte orice sfat ca să mai câștige ceva voturi. Cameron Diaz, deși se străduiește să fie un fel de Cruela, care ia copii cât să profite de ajutorul social (s-a mai văzut și pe la noi!), nu e suficient de convingătoare, iar copila e ușor agasantă, pierzându-și farmecul din „Beasts of the Southern Wild”/„Tărâmul visurilor”. Ideea copiilor analfabeți nu-i rea, în măsura în care se mai poate schimba ceva, deși pare oarecum bizară acum când, în câteva state americane, s-a decis deja că nu mai e nevoie să înveți să scrii literele, este suficient să le tastezi pe tabletă. Zborul cu elicopterul deasupra orașului o să trezească multe invidii, ca de altfel și apartamentul hiperluxos al producătorului de telefoane mobile, în care totul este nu numai automatizat, dar și foarte spectaculos, ascultând de vocea fiecăruia și recreând o atmosferă… cinematografică. Și încă ceva: Rose Byrne, asistenta eficientă și frumușică, nu e fiica irlandezului Gabriel, Cristofor Columb de altădată sau psihanalistul din „În derivă” (varianta americană), ci o australiancă adorabilă.
Read more: La taifas cu Annie„Hobbitul” - ultima parte. „Uf, în sfârșit!” ,vor spune unii! „Ce păcat!” vor spune alții, respectiv fanii înrăiți, câștigați inițial cu „Stăpânul inelelor”! Francezii scriau despre actorul din rolul principal, un britanic de 43 de ani, mai degrabă prezență tv, Martin Freeman (a nu se confunda cu ciocolatiul Morgan), că a rămas mereu în umbra propriului său personaj, din straniul și complicatul univers al lui Tolkin. Ca să fie totul complet, în egală măsură îl secondează și pe marele star al momentului, Benedict Cumberbatch (care, în mod surprinzător, nu s-a ales, în pelicula de față, decât cu vocea balaurului Smaug), într-un serial extrem de vizionat „Sherlock Holmes”, unde Martin e doctorul Watson! În privința scenariului, după cum spune și titlul, e o bătălie aproape nonstop, însoțită de multe efecte speciale, spectaculoase, mai ales pe IMAX, și de actori extrem de ingenios machiați și… pieptănați. Nu lipsesc păsările lui Hitchcock, ca element de spaimă, și momentele sumbre la care trage publicul tânăr. Ceva monștri, un strop de iubire, săbii și incendii, câte o ghioagă și, firește, un inel... Filmările din Noua Zeelandă, țara de baștină a regizorului Peter Jackson, sunt spectaculoase și ajută în a crea un anumit tip de mister, într-un ținut între lumi. Ian McKellen este cel mai atașant ca magicianul ultrarenumit deja Gandalf. Orlando Bloom și Cate Blanchett ar fi putut avea o partitură ceva mai substanțială. Ce-i drept că personajul său nu apărea în romanul inițial! Canadianca Evangeline Lilly încearcă să-i fure vedeta australiencei oscarizate. Cel mai reușit moment, în afară de decorul natural, de peste mări și țări, rămâne lansarea unei remarcabile ciocolate autohtone Hobbit, care a însoțit o petrecere cu un script mult mai izbutit decât cel… oficial.
Read more: La taifas cu Hobbitul 3 în… 3DAcum câțiva ani, uimea pe toată lumea un film care s-a numit „Mașinistul” și pentru care Christian Bale slăbise enorm, ca să pară și mai înspăimântător. Jake Gyllenhaal pare să fi luat modelul, înfometarea dându-i o privire înfricoșătoare, într-un context în care, în mod clar, personajul lui e un tip instabil psihic și care nu visează altceva decât să filmeze, contra cost, scenele de oroare ale incidentelor de tip fapt divers, petrecute în toiul nopții și difuzate a doua zi în emisiunea de dimineață. Șefa redacției de știri este la rândul său decisă să calce, aproape la propriu, pe cadavre ca să-și crească ratingul. Ea e dispusă să accepte chiar și imagini mai tremurate și făcute cu o aparatură de amator, cu condiția să aibă cadre cât mai șocante. Liber-profesionistul nostru își va găsi chiar și un asistent, aproape pe gratis, sub pretext că-i angajat de probă (interpretat de Riz Ahmed, un rapper de origine pakistaneză), care să aibă mașină și un GPS performant. Proaspătul jurnalist de ocazie se transformă într-un monstru incorigibil și cumplit de periculos, care, din dorința de senzațional, intră în casele oamenilor și tăinuiește criminali. Interogatoriul foarte sever al unei polițiste de culoare, eficiente, nu ajută nici el foarte tare. Lucrurile se agravează tot mai mult, iar șefa, Rene Russo (marcată de trecerea anilor și de o operație nereușită), aduce, ca stil, cu rolul relativ similar a lui Faye Dunaway, din „Rețeaua de televiziune”, realizat de Sidney Lumet în 1976. Tot așa cum Jake imită scena din „Taxi Driver”, cu De Niro, cea a oglinzii, doar că aici e făcută țăndări. Pe scurt, un film de groază, din care înveți să te păzești poate ceva mai bine de nebuni.
Read more: La taifas cu perfecţionistulÎn fiecare an îl așteptăm pe Moș Crăciun și cu la fel de multă emoție cea mai recentă producție a lui Woody Allen. De data asta a fost un adevărat răsfăț. O peliculă cu multă magie, la propriu și la figurat, o comedie romantică, cu mult paranormal și câteva povești de dragoste atipice. Colin Firth e un magician foarte încrezut, flegmatic și suspicios. El ajunge în prezența unei fete frumoase, un medium, care reușește să comunice cu lumea de Dincolo. Emma Stone e foarte convingătoare în rolul său de ingenuă, ușor naivă și totuși atât de înșelătoare. Personajul cel mai special și cu siguranță îndrăgit de public, oricât de cârcotaș ar fi, e o mătușă, iubitoare, ironică și foarte cultivată, interpretată de Dame Eileen Atkins, o octogenară înnobilată de Regina Marii Britanii pentru strălucita sa carieră pe scenă și pe ecran. Totul se petrece undeva în sudul Franței, cu aluzii fine la opera lui Hitchcock, mai precis la „Prindeți hoțul”, cu Grace Kelly și Cary Grant. Călătoria imaginară cu ochii pe stele, din Observatorul Astronomic, e o găselniță tipică pentru ingeniosul regizor și scenarist. Nu lipsesc mașinuțele de epocă, moda tulburătoare a sfârșitului anilor ’20, o cântăreață de cabaret care seamănă amețitor cu Marlene Dietrich și e interpretată de Ute Lemper. Ar mai fi de remarcat și mama tinerei clarvăzătoare, căreia îi dă viață Marcia Gay Harden, pe care o vom revedea de Sfântul Valentin în foarte senzualul „Fifty Shades of Grey”. Atenție mare la scena de spiritism! Rămâne momentul-cheie, chiar dacă, între timp, a devenit poate desuetă ideea de a comunica întrebările neliniștitoare fantomelor ce nu-și găsesc liniștea.
Read more: La taifas cu magiaDin animația „Madagascar”, de acum nouă ani, plină de feline și de alte patrupede, s-au desprins doar pinguinii, cărora li s-a făcut un film separat. Firește că există și un personaj negativ, respectiv o caracatiță, geloasă pe succesul animăluțelor alb-negru. Se pornește într-o aventură cu spioni, lupi și alte viețuitoare, agenți secreți pe care până și James Bond ar fi invidios. Echipa e formată din patru păsări din Antarctica, una abia ieșită din ou, gata să se deghizeze în fel și chip, ca să-și ducă la bun sfârșit misiunea. Călătoresc cu mijloace de transport sofisticate, demne de SF-uri, și mai au de-a face și cu câte o aterizare forțată. În ajutor le vine un lup, cam bizar și colțuros (cu vocea foarte cuceritorului Sherlock la modă, Benedict Cumberbatch). Incredibil, dar adevărat, până și într-o lume imaginară occidentală există nesuferiții și zgomotoșii pufuleți. Se pune problema cum poți încătușa o caracatiță ca s-o aduci în fața justiției. Trebuie găsită altă soluție. Pe parcurs se face și o plimbare la Veneția, dar și în Irlanda, la Dublin (Oare?). Tehnica pare să-i omoare. Totul se defectează când te aștepți mai puțin. Există însă o soluție: o agrafă de hârtie, care devine paspartu, o unealtă pentru orice reparație. Zăpada nu e atât de multă pe cât ne-am aștepta de la înghețatul Nord. În schimb, muzica aduce cu viorile din „Psihoză”, iar echipele de televiziune sunt luate peste picior și acuzate, nu foarte subtil, că sunt în stare de orice pentru un subiect de scandal. Or fi văzut deja autorii, în avanpremieră, „Prădător de noapte”, adică „Nightcrawler”?
Read more: La taifas cu pinguinii din Madagascar