O sală arhiplină într-o zi de miercuri la Hollywood Multiplex. Prin urmare, asta doresc cinefilii români: SF-uri relativ înspăimântătoare, ce se petrec unde plouă şi e noroi, societatea e împărţită în bogaţi şi în săraci, arhitectura seamănă cu cea din „Metropolis” sau „Al cincilea element”, există un descensor în loc de ascensor şi, mai ales, sunt foarte mulţi poliţişti artificiali.
Vreţi să vă răcoriţi? Din start, filmul vă duce în Alaska. Probabil ca să vă deruteze mai bine. Aici o să daţi nu numai peste zăpadă, ci şi peste un avion fascinant, cu schiuri cu tot, dar şi peste nişte lupi înfricoşători - care sunt tot mai la modă - fie din „Saga Amurg”, fie din „The Grey”. Vine vorba şi despre Coreea de Nord, iar Matt Damon mai apare doar în poze, fiind abil înlocuit cu Jeremy Renner, despre care se zvoneşte că o să apară şi în „Misiune imposibilă 5”, după ce abia l-am văzut în precedenta, dar şi în „The Avengers”, în „Thor” (pe acelaşi rol ca în banda desenată) şi în oscarizatul „The Hurt Locker”.
După mai multe avanpremiere, începând cu cea de la TIFF şi continuând cu cea de la Anonimul, cea de-a doua peliculă a lui Tudor Giurgiu fascinează nonstop, şi nu doar pentru că e vorba despre donatori de copii la eprubetă sau despre delicatese la conservă.
În toamna asta se împlineşte un secol de la premiera întâiului nostru film de anvergură, „Independenţa României” (1912), ce va fi lansat cu fast de recent „restaurata” Cinematecă din Bucureşti la 27 septembrie. Despre această peliculă ştim mai multe în primul rând datorită cărţii lui Tudor Caranfil, publicată în 1988 la Editura Meridiane: „În căutarea filmului pierdut” şi mai apoi, mulţumită fiului său, Nae Caranfil, care a transformat epopeea, la propriu şi la figurat, în superproducţia autohtonă „Restul e tăcere”.
Acum câţiva ani, Julie Delpy a venit la TIFF şi mai apoi i-a oferit un rol de vrăjitoare cam dubioasă româncei Anamaria Marinca, în „Contesa ”, pe care ar fi fost mai bine să o fi distribuit în ceea ce se vrea o comedie bizară. „Explozie în familie” are ca subtitlu în varianta românească Skylab, numele unui satelit american ce urma să se prăbuşească undeva pe Pământ în iulie 1979. După cum e lesne de ghicit, Franţa a fost cruţată, deşi se credea că acolo se va sfârşi aşa-numitul „Laborator din cer”. Pentru regizoarea scenaristă şi actriţă e o ocazie de a-şi retrăi propria adolescenţă, recreând atmosfera din Bretania sfârşitului de deceniu al VII-lea.
Mare înghesuială mare la această animaţie cu mica scoţiană roşcovană şi creaţă, războinică şi plină de personalitate, noua creaţie Disney, rulând în ambele variante, română şi engleză, prin mall-uri şi nu numai, şi ispitindu-i chiar şi pe copiii lui Sharon Stone, care au dat fuga cu celebra lor mamă şi cu pseudo-tatăl vitreg (plus ceva bodyguarzi) să vadă isprăvile puştoaicei din trecut. Foarte frumos este şi scurtmetrajul de dinaintea filmului propriu-zis, o ploaie de stele măturată cu sârg de mai multe generaţii şi care se numeşte „Luna”. Apoi intră în scenă micuţa Merida (un fel de Cynthia Rothrock, echivalentul feminin din anii ’80 al lui Bruce Lee), care aleargă după flăcări, jucăuşe şi albăstrui, dă de o gheonoaie ştirbă şi de un urs care aici, spre deosebire de „Ted”, este personajul negativ, ceea ce, într-un fel, este mai bine; îi pregăteşte pe cei care merg, ca inconştienţii, prin Carpaţii autohtoni nerealizând cât de periculos poate fi un Moş Martin. Fetiţa cea vitează e, de fapt, o prinţesă, iar regatul său are un steag ce seamănă ameţitor cu cel al dacilor, ba şi un fel de tulnic, dar şi nişte tripleţi, ca frăţiori, ce zici că sunt un fel de Morcoveaţă (sau Pistruiatul) clonat.
M-am gândit că o fi vreo comedioară de vară, când îţi trimiţi pretenţiile în vacanţă şi te distrezi fără prea mari aşteptări. Când colo, glumele super deocheate şi stânjenitor de vulgare sunt omniprezente! Adam Sandler a devenit deja generaţia a doua, dar încă e prea tânăr ca să scăpăm de el biologic.