Un film de vacanţă, cât se poate de incorect politic, în sensul că se leagă de tot şi de toţi cei care de obicei nu e voie. Dar o face cu umor şi clar cu permisiunea studiourilor americane, de obicei foarte severe. Autorul, regizorul, scenaristul şi vocea ursuleţului Ted este Seth MacFarlane, care s-a format la şcoala lui Hanna şi Barbera, „părinţii” aventurilor din „Epoca de piatră”. Se cunoaşte că vine din animaţie şi că a lucrat la multe seriale. A avut grijă să-şi facă şi o distribuţie remarcabilă.
Cavalerul Negru s-a întors sau mai bine zis apare abia la o oră de la începutul filmului, care a creat senzaţie pretutindeni şi drame peste Ocean. La noi a fost o lansare extrem de spectaculoasă, la Cinema City din Bucureşti, cu doi acrobaţi senzaţionali, Alina şi Doru, care au coborât de pe muntele din AFI Cotroceni direct în faţa sălii Samsung IMAX, însoţiţi de muzica tulburătoare şi obsedantă a lui Hans Zimmer. Cum rămăsesem fără Joker încă din episodul precedent, a apărut un nou personaj negativ, cu o botniţă impresionantă, care aduce oarecum cu dementul sinistru din „Tăcerea Mieilor”. Prin urmare, cei doi mascaţi, Batman şi înfricoşătorul Bane, vor avea câteva întâlniri extrem de violente. Ameninţarea e direct cu bomba atomică (care fireşte că duce cu gândul la Coreea de Nord), iar surprizele se ţin lanţ.
Filmul selecţionat anul trecut la Cannes, la secţiunea Un Certain Regard, alături de al nostru „Loverboy”, a fost lansat extrem de spectaculos, la Muzeul Ţăranului Român, precedat fiind de o recepţie oferită de Ambasada Norvegiei la Bucureşti, prezent fiind inclusiv Antoine Bagnaninchi, franco-corsicanul nostru, având în vedere că povestea este inspirată de romanul lui Pierre Drieu La Rochelle „Le Feu follet”, ecranizat de Louis Malle, în 1963, şi premiat la Veneţia (pe ecranele noastre rulând sub titlul „Focul fatidic”).
Unul dintre cele mai originale filme din acest an este „Vânătorii de capete” (Norvegia), prezentat iniţial pe la ceva festivaluri şi ajuns în sfârşit pe marile ecrane datorită Europenilor de la Casa Distribuitoare Independenţa, chiar dacă a trecut un an de la premiera mondială. Dar asta nu contează.
Marea surpriză constă în faptul că „Epoca de Gheaţă 4” debutează cu un scurt filmuleţ al cărui protagonist este sugarul din „Familia Simpson”. După aceea ajungem pe gheaţă şi ne reîntâlnim cu personajele atât de lipicioase, chiar dacă nu foarte aspectuoase. Lungmetrajul e construit ca să-i câştige pe părinţi/bunici şi minori deopotrivă, aşa încât se face o trecere datorată nelipsitei ghinde (pe care la lansarea spectaculoasă a celor de la Odeon, la AFI Cotroceni, am şi văzut-o sculptată, sub ochii noştri, pe patinoar, cu o daltă asemenea celei din „Instinct primar”, dar fără crimă).
Geografia este reinterpretată, hărţile sunt şi ele, fireşte, în relief, ca întreaga poveste. Nu lipsesc piraţii, deşi în mod surprinzător n-a fost cooptat Johnny Depp, aşa cum ne-am fi aşteptat, la lista vocilor. Avem până şi „Furnicutze”, care ne amintesc de animaţia cu aceeaşi transcriere, o insulă a comorilor, ceva referiri la Vrăjitorul din Oz, respectiv tornada, şi o Arcă a lui Noe, totul pe muzica adaptată, a Odei Bucuriei, imnul european, al lui Beethoven. Cel mai spectaculos personaj şi care va rămâne fără îndoială de neuitat este Buni, căreia îi dă glas pe româneşte, strălucit, Coca Bloos şi care ne duce şi până în burta balenei, incredibil, dar salvatoare.
„Iron Sky” e imposibil să nu ducă rapid cu gândul la Crucea de Fier şi, prin urmare, la nazişti. Doar că ideea filmului e să trateze cu mult umor una dintre numeroasele legende care se nasc de îndată ce moare sau dispare ceva ce-şi doreşte toată lumea (Ceauşescu ori Stalin) sau de care nu se poate despărţi (Elvis sau Michael). Prin urmare, una dintre speculaţii a fost şi că fasciştii s-ar fi refugiat pe partea nevăzută a Lunii, unde, fireşte, s-au reorganizat cu un nou Führer (înspăimântătorul Udo Kier, care a jucat cândva şi lângă divele noastre Mihaela Rădulescu şi Monica Bârlădeanu). El ajunge accidental pe Terra, unde... stupoare! Se pregătesc alegerile în SUA, şi o scorpie de muiere e gata de orice ca să le câştige.