Main menu

header

de Ana Trifan

Feng Shui este o filozofie de echilibrare a energiilor interioare şi exterioare, a spaţiului cu noi înşine. Armonia în cămin este ceea ce toţi caută, iar cultura chineză deţine secretul. Cu ajutorul remediilor Feng Shui puteţi aduce linişte în locuinţă, înţelegere în cuplu, sănătate şi succes în carieră. Câteva noţiuni simple, însuşite şi aplicate corect, vă pot face viaţa mai bună. Specialistul Salah Graine vă explică principiile acestei arte şi cum le puteţi folosi în beneficiul dumneavoastră. În acest număr veţi afla cum puteţi să utilizaţi de energia cristalelor şi care sunt beneficiile pe care acestea vi le pot aduce.

Vă ajută să vă echilibraţi emoţional
Cristalele sunt folosite pentru înfrumuseţare, ca bijuterii, dar şi pentru echilibrarea emoţională, în vederea generării energiei necesare activării unui spaţiu de locuit ori pentru vindecarea chakrelor. Potrivit specialistului Salah Graine, acestea sunt extrem de benefice, ajutându-vă să vă adaptaţi la schimbările de vibraţii energetice create de dezechilibrele emoţionale şi psihologice care apar în mediul care vă înconjoară sau în propria persoană.
Cristalele vă hrănesc cu energia lor şi vă ajută să realizaţi obiectivele pe care vi le-aţi propus. Sunt responsabile de pacea, protecţia, stabilitatea economică şi fericirea dumneavoastră.

Pentru pace şi armonie, acasă şi la serviciu
Vibraţiile cristalelor pe care le purtaţi vă ajută să vă regăsiţi starea pozitivă. Chipul dumneavoastră va fi mai relaxat, iar sentimentele se pot schimba în mod semnificativ. Plasarea lor în casă, pe birou sau în orice alt loc unde vă petreceţi timpul vă va oferi o atmosferă de pace şi de armonie.
În locuinţă ajută la schimbarea întregii energii - cuplurile devin mai iubitoare, copiii studiază mai bine şi veniturile încep să crească.

Agat, împotriva oboselii
Agatul roşu vă ajută să eliminaţi oboseala şi îmbunătăţeşte circulaţia sangvină. În cazul femeilor căsătorite, ajută la armonia conjugală. La bărbaţi ameliorează impotenţa şi creşte dorinţa sexuală.

Ametist, pentru echilibru
Ametistul oferă protecţie şi echilibru în timpul perioadelor de tranziţie. Se conectează la chakra inimii. Vă ajută să gândiţi şi să acţionaţi la cel mai înalt nivel, sporind înţelepciunea. Uşurează o inimă trădată şi vindecă sentimentul cauzat de pierderea unei vieţi ori de vinovăţie.
Citrinul, un alt tip de cristal, este considerat piatra bogăţiei pentru practicienii Feng Shui. Îl puteţi purta şi pentru a elimina problemele digestive şi pe cele cauzate de stres.
Hematitul are efect magnetic, îmbunătăţind gândirea logică şi ajutând la aprofundarea cunoştinţelor tehnice.

Jad, ca să treceţi mai uşor peste neplăceri
Jadul, cunoscut şi ca piatra „de vis”, reduce negativismul şi vă redă încrederea în dumneavoastră. Promovează armonia, echilibrul şi liniştea. Este deosebit de benefic după o experienţă neplăcută (intervenţie chirurgicală minoră, divorţ, pierderea unei persoane dragi sau a locului de muncă). De asemenea, restabileşte echilibrul după diverse traume. Pe parte medicală întăreşte inima, rinichii şi sistemul imunitar, ajută la purificarea sângelui şi încurajează o viaţă lungă.

Cuarţ roz pentru dragoste
Cuarţul roz este piatra care aduce dragostea. Îmbunătăţeşte capacitatea de a primi iubire şi menţine pacea în relaţia de cuplu. Combate anxietatea şi promovează vindecarea emoţională.
Pont. Înainte de a folosi un cristal este foarte important să-l „purificaţi”. Pentru aceasta puteţi folosi mai multe metode, cum ar fi: cu apă sărată, prin expunerea la soare sau prin utilizarea bolului cântător.

Produsele le puteţi găsi la magazinul Zahir. Pentru consultaţii gratuite cu domnul Salah Graine folosiţi adresa de mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau sunaţi la numerele 021/345.04.12 şi 0728.057.942 între orele 10-22