Main menu

header

711 24 2de Andrei Dicu şi Alexandru Brădescu

Vasele de pescuit oferă o abundenţă de hrană pentru păsările marine, dar s-au dovedit fatale pentru că, de exemplu, albatroşii şi furtunarii cu bărbie albă, prinşi anul acesta în largul coastei Africii de Sud, au devenit victime colaterale. Din cauza practicilor de pescuit sustenabile, captura secundară anuală de păsări în largul Africii de Sud numără doar sute, însă, la nivel global, o mulţime de zburătoare marine sunt ucise numai de pescadoare.

Anul trecut, peste o jumătate de milion de păsări cuibăreau în refugii

Păsările marine se simt, evident, cel mai în largul lor în apă, dar, ca toate zburătoarele, au nevoie să stea pe uscat ca să-şi depună ouăle şi să-şi crească puii. Ca să scape de atenţia prădătorilor, îşi fac cuib sub pământ, în vizuini sau în crăpături de stâncă şi zboară doar noaptea. În Refugiul Naţional pentru Fauna Sălbatică de pe Insulele Farallon, la 50 de kilometri de podul Golden Gate din San Francisco, un grup de artişti locali a construit un fel de iglu nefinisat, din bucăţi de beton provenite din ruinele unor clădiri vechi de pe insula principală. Până de curând, invizibilitatea era un avantaj pentru păsările marine, o manta de protecţie. Dar acum, când prădătorii invazivi şi pescuitul comercial le ameninţă existenţa, au nevoie ca oamenii să le protejeze şi este greu să ai grijă de animale pe care nu le vezi. Anul trecut, peste o jumătate de milion de păsări cuibăreau în refugii. Pe pantele abrupte şi pe terenul plan cu vegetaţie rară, înconjurate de apa tulburată de foci şi de lei de mare, se aflau papagali de mare, alce-porumbel (alce, sinonim cu specii) şi cormorani, mici alce de Aleutine grăsuţe, alce rinocer cu coarne ciudate şi o mulţime de pescăruşi californieni. Puii de pescăruşi eclozau şi era imposibil să umbli fără să-i înfurii pe părinţi, care ţipau la un volum care rănea urechile şi săreau în aer pentru a-i bombarda pe intruşi, cu excremente. Pescăruşii californieni erau un chin care trebuia îndurat pentru a ajunge la coloniile de alce-nordice ale insulei.

Pe lângă peştii vizaţi se prind şi marsuini, vidre, ţestoase şi păsări marine scufundătoare

711 24 1Pete Warzybok, biolog la Point Blue, grupul de conservare care ajută Serviciul pentru Peşti şi Specii Sălbatice din SUA să monitorizeze speciile din Farallon, i-a dus pe reporterii Discovery Channel la un ascunziş din placaj, care dădea spre o metropolă de alcă-nordică. Ca un covor de piper măcinat grosier, peste 20.000 de păsări alb-negre acopereau o limbă înclinată de stâncă, ce se termina cu nişte faleze stropite de valuri. Alcele stăteau umăr la umăr, cu ciocuri ascuţite, asemenea unor pinguini şi incubau un ou sau păzeau un pui micuţ pe porţiuni de doar 150 cm pătraţi. „În 1851, Farallone Egg Company strângea o jumătate de milion de ouă de alcă-nordică pe an, pentru a fi vândute brutăriilor şi restaurantelor. Vânătorii de ouă soseau primăvara, cu barca, striveau ouăle vechi şi colectau fiecare ou proaspăt. În următoarea jumătate de secol, pe Insulele Farallon au fost recoltate cel puţin 14 milioane de ouă de alcă. Până în 1910, au rămas mai puţin de 20.000 de alce, pe insula principală. Chiar şi după ce vânătoarea de ouă s-a oprit, păsările au căzut victime pisicilor şi câinilor introduşi de paznicii farului de pe insulă şi multe au fost omorâte pe mare de petrolul vărsat din rezervoarele navelor care intrau în Golful San Francisco”, spune el. Populaţia de alce s-a recuperat semnificativ doar după 1969, când insula principală a devenit un refugiu federal pentru fauna sălbatică. Apoi, în anii ’80, populaţia s-a prăbuşit din nou. Problema era metoda de pescuit neselectiv. Prin tragerea unei plase uriaşe la suprafaţa oceanului se prind nu doar peştii vizaţi, ci şi marsuini, vidre, ţestoase şi păsări marine scufundătoare.

Multe state americane au impus interdicţii totale asupra pescuitului cu plasa

711 24 3Începând cu anul 2000, multe state americane, inclusiv California, au luat act de dezastrul ecologic şi au impus restricţii severe sau interdicţii totale asupra pescuitului cu plasa. Rezultatul a fost o creştere bruscă a numărului de păsări marine. În ultimii 10 ani, la adăpost de pescuitul iresponsabil şi libere să-şi vadă de viaţă, alcele-nordice şi-au mărit populaţia de patru ori. Acum, singura ameninţare la adresa supravieţuirii lor este perturbarea sursei lor de hrană de schimbările climatice sau pescuitul excesiv. Alcele-nordice din Farallon sunt cele mai norocoase. Au supravieţuit majorităţii ameninţărilor importante la adresa păsărilor marine şi utilitatea lor economică e fondată. În alte părţi, la nivel global, în ultimii 60 de ani, se estimează că populaţia generală de păsări marine a scăzut cu 70%. Această cifră este chiar mai neagră decât pare, deoarece un număr disproporţionat de specii de păsări marine sunt în pericol de extincţie. Dintre cele 360 de specii din lume, proporţia de exemplare ameninţate e mai mare decât în oricare alt grup comparabil de păsări. Papagalii, ca grup, au problemele lor, dar sunt şi foarte admiraţi. Păsările de vânat sunt valoroase pentru vânători. Vulturii şi alţi răpitori sunt emblematici şi atrag atenţia. Păsările marine se reproduc pe insule izolate şi ostile şi îşi petrec cea mai mare parte a vieţii în ape neprimitoare, în care, adesea, cel mai bun loc pentru a găsi hrană este în urma unui vas de pescuit în ape adânci. Dar acolo, pericolele pândesc, de la pescuitul cu plasa, la peştii răpitori.

Presiunea financiară nu iartă

Anual, mii de albatroşi sunt ucişi pe nevăzute de traulere. Alte zeci de mii mor în cârligele vaselor de pescuit cu paragate (n.r. - unelte de pescuit formate dintr-un şir de cârlige cu nadă, fixate de un odgon), împreună cu un număr şi mai mare de petreli şi de furtunari. Moartea accidentală în zonele de pescuit ale lumii este una dintre cele mai cumplite ameninţări cu care se confruntă păsările marine şi este dificil de abordat, pentru că vasele de pescuit în apă adâncă încă operează sub presiune financiară intensă şi supraveghere minimă. Numai câteva ţări reglementează în mod serios captura secundară de păsări marine a flotelor lor. Însă, potrivit recentelor estimări, numai vasele cu paragate ucid, anual, 300.000 de păsări marine...

300.000 de zburătoare sunt ucise, anual, de vasele cu paragate

„În 1851, Farallone Egg Company strângea o jumătate de milion de ouă de alcă-nordică pe an, pentru a fi vândute brutăriilor şi restaurantelor“ (Pete Warzybok)

Deon Van Antwerpen: „Albatrosul moare în chinuri cumplite!“

711 24 4Echipa de filmare a Discovery Channel l-a descoperit pe Deon Van Antwerpen, un prosper căpitan de vas de pescuit ton cu paragate, din Africa de Sud. Van Antwerpen arăta nemulţumit spre un coş cu greutăţi de paragate, de un verde pal, în partea din spate a bărcii lui. „Am pierdut 3.000 dintre chestiile astea. Pescuitul cu paragate ucide albatroşii altfel decât o face pescuitul cu traulere. O pasăre marină mai mică se scufundă şi aduce un cârlig cu momeală la suprafaţă. Încearcă să scoată momeala, iar apoi albatrosul năvăleşte şi înghite totul, agăţându-se şi înecându-se. Albatrosul moare în chinuri cumplite! O soluţie este ca firul să fie prevăzut cu greutăţi, astfel încât cârligul cu momeală să se scufunde rapid, fără ca păsările să poată ajunge la el. Însă, o ancoră de metal gol poate deveni un glonţ pentru fruntea unui membru al echipajului, atunci când un ton de 50 de kilograme este capturat, iar firul se retrage”.