Main menu

header

763 24 1de Gabriela Militaru şi Sorin Dumitrescu

La 43 de ani, Reese Witherspoon face totul la superlativ: este o actriță desăvârșită și, de curând, și o producătoare de succes. Este o mamă minunată pentru cei trei copii ai săi și o soție perfectă pentru Jim Toth, cu care este măritată din 2011. În plus, Reese este o înfocată admiratoare de animale, pe care le adoptă pe bandă rulantă, pasiune pe care le-a transmis-o și copiilor săi.

Are 10 animale și 20 de păsări

Reese Witherspoon este o mare iubitoare de animale și nu doar la modul declarativ. Actrița chiar are mai multe animale pe care le iubește ca pe copiii săi. Nu e nici prea greu pentru „blonda de la Drept”, pentru că actrița deține o fermă în Brentwood Circle, California. Acolo, Reese are grijă de animalele ei: 3 câini, 2 capre, 2 măgari, 2 porci, 1 cal și 20 de găini. Fotografii făcute publice în ultimii ani o arată pe actriță alături de copiii săi jucându-se cu porcușorii, călărind, alintând măgarii sau hrănind găinile. Au existat chiar și zvonuri care au spus că, la nunta actriței din 2011, care a avut loc la fosta sa fermă din Ojai, California, mirii au dat frâu liber animalelor, astfel încât găinile actriței s-au plimbat nestingherite printre invitați, exact ca la o petrecere câmpenească. Cât despre măgărușii Honky și Tonky, actrița este foarte apropiată de ei. În plus, Reese le solicită copiilor săi (Ava, Deacon și Tennessee) să aibă grijă de animale, iar pentru a-i responsabiliza, copiii participă și la igienizarea fermei unde stau iubitele lor animale. „Măgărușii sunt foarte docili și dulci. Este bine pentru copii să învețe despre animale, bunătate și compasiune. Îi încurajez pe copiii mei să facă curat în staul”, a explicat actrița. Iar când vorbim despre curățenie, ne referim și la calul actriței, bun prieten cu măgărușii, pe care ea adoră să-l călărească ori de câte ori are timp. Exercițiul hipic a ajutat-o de fiecare dată când a filmat sau a pozat pe un cal, așa cum s-a întâmplat cu filmul „Apă pentru elefanți” sau un pictorial apărut în urmă cu ceva timp în revista „Harper’s Bazaar”.

Le foloseşte ca material didactic

Cu toate acestea, când vine vorba despre beneficii materiale de pe urma animalelor, Reese Witherspoon nici nu vrea să audă. Întrebată, într-un interviu de Chelsea Handler, dacă obișnuiește să mulgă caprele sau să bea lapte de la ele, ea a negat cu vehemență, adăugând că animalele sunt doar pentru amuzament și afecțiune și că nu vrea să le folosească în acest scop. În schimb, anima- lele pot fi folosite în scop pedagogic ca material didactic. Ava, fiica cea mare a actriței a dorit, de exemplu, să-și exerseze cunoștintele de istorie pe cei doi porcușori ai familiei. „Avem doi porci pe nume Booker T. Washington și Lavender Valentine. Ava studia istoria Americii, așa că ea le-a pus numele. Avem și George și Martha Washington, caprele noastre”, a explicat actrița. Se pare că, după câini, porcii sunt preferații lui Reese, așa că ea se înconjoară de patrupedele rozalii cu bot turtit chiar și când nu este acasă. De exemplu, anul acesta, ea și-a sărbătorit cea de a 43-a aniversare în Bahamas, făcând baie împreună cu purcelușii înotători, care sunt atracția zonei turistice de acolo.

Câinele Nash a decedat în aprilie…

763 24 2Dragostea lui Reese Witherspoon pentru animale a fost încercată totuși anul trecut, când actrița l-a pierdut pe unul dintre câinii săi, Nash. În aprilie, ea a postat pe Instagram vestea că Ciobănescul German a încetat din viață, lăsând întreaga familie îndurerată. „Odihnește-te în pace, scumpul nostru Nash! Sperăm că zburzi pe câmpuri minunate cu verdeață și că mănânci toate delicatesele câinești în Raiul Câinilor”, a scris actrița alături de o fotografie a lui Nash. În urma simpaticului Nash, au rămas Bulldogul Pepper și Labradorul ciocolatiu Hank. Actrița a fost văzută de nenumărate ori pe stradă în compania celor doi câini și se pare că Hank nu este doar un câine obișnuit, ba o mai și ajută pe stăpâna sa să facă mișcare. Reese Witherspoon îl scoate deseori la alergat pe frumosul Hank, motiv pentru care actrița trebuie să țină pasul cu sprintenul Labrador. În schimb, Pepper este fotomodelul familiei. Bulldogului francez îi place să se răsfețe și să pozeze, așa că Reese Witherspoon profită de pasiunea patrupedului pentru artă și imortalizează cele mai inedite momente cu el îmbrăcat în cele mai năstrușnice ținute.

… şi în august a adoptat altul

763 24 3Cu toate acestea, agilitatea lui Hank sau veselia lui Pepper nu au fost suficiente pentru a ocupa locul lăsat de dispariția lui Nash. De aceea, la câteva luni după moartea acestuia, Reese Witherspoon și familia sa au adoptat un al treilea câine, pentru ca formația să fie din nou completă. În felul acesta, în familia actriței a ajuns simpatica Lou Ann. Bulldogul cafeniu cu alb este de o frumusețe rar întâlnită și asta se datorează, în special, ochilor săi albaștri. „Bine ai venit în familie, Lou”, a scris Reese pe Instagram în august, atunci când Lou s-a alăturat găștii de animale din familia actriței. De atunci, Reese postează cu regularitate fotografii cu Lou în diferite ipostaze drăgălașe care au adunat sute de mii de like-uri pe contul de Instagram al actriței.