Main menu

header

896 24 2de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Foarte multe pisici cu stăpâni au obiceiul teribil de a aduce de afară „trofee” de vânătoare - șoareci și păsări, de regulă - pe care proprietarii drăgăstoaselor feline le gă- sesc prin balcon sau chiar pe sub paturi. Un antreprenor a inventat un obiect care elimină această problemă.

Se blochează imediat

O clapă inteligentă oprește pisica familiei care a vânat ceva viu afară să intre în locuință. Practic, felina rămâne blocată afară o vreme, în cazul în care dorește să aducă în locuință o pradă proaspătă. Martin Rosinski, în vârstă de 37 de ani, s-a săturat să fie trezit de adorabilul său „ucigaș” Jinx, care târa în casă noaptea rozătoarele vânate și începea să miaune tare, pentru a-și anunța stăpânii de ispravă. Recent, antreprenorul a instalat o cameră și o tehnologie cu inteligență artificială, care detectează prezența prăzii. Imediat este blocată clapeta și o notificare este trimisă pe telefonul proprietarului, împreună cu un videoclip care demonstrează încercarea pisicii de a aduce în casă trofeul de vânătoare.

Felina a învățat că este inutil să mai încerce

Prototipul clapetei care se blochează a fost denumit OnlyCat și este pe cale de a fi omologat, intrând la comercializare pe scară largă în cursul anului viitor. „Jinx iese afară în aventurile ei, care includ, din păcate, să găsească și să aducă animale, atât șoareci, cât și păsări, în casă. După ce am instalat clapeta pentru pisică, am adunat 42 de clipuri video cu ea încercând să aducă diferite prăzi - unele moarte, altele vii și altele undeva la mijloc. Acum două luni, ceva s-a declanșat în mintea sa și pisica și-a dat seama că nu le mai poate aduce în casă. Prinde afară ce vrea să vâneze, dar a învățat că nici măcar nu are rost să încerce să introducă ce are în dinți în locuință, ceea ce este o ușurare”, povestește Martin.

Camera de supraveghere „decide” dacă să lase animalul în locuință

Jinx a fost pisica familiei care a vândut casa lui Martin. Animalul a rămas pe loc și a decis să-și arate gratitudinea față de noii stăpâni aducându-le în casă „cadouri” cu blană și pene. „Prima dată când am lucrat acasă, am auzit-o pe soția mea făcând gălăgie, pentru că Jinx venise cu un șoarece și l-a aruncat pe covor în fața ei, ca mulțumire. Apoi acest lucru a început să se întâmple din ce în ce mai des. Dacă nu ajungeam la ea suficient de repede, decidea să mănânce ea însăși prada, ceea ce implică grămezi de resturi de animale pe covor”, își amintește Martin. Când pisica a început să apară cu câte o captură de patru ori pe noapte, stăpânul a știut că trebuia să facă ceva. „Am modificat clapa pentru pisică instalând o cameră și un software care să analizeze imaginea de la cameră și să ia o decizie dacă este o gură goală sau una care conține o pradă”, detaliază inventivul proprietar de pisică.

Compania de inginerie Transmission Dynamics va comercializa produsul OnlyCat, care va ajuta și alți proprietari de pisici

Descurajare prin joacă şi hrană bună

Deși nu este valabil pentru toate felinele domestice, există modalități prin care acestea pot fi oprite să mai vâneze afară. Potrivit experților de la Universitatea Exeter, pentru a le fi atenuat acest instinct, este important ca proprietarii să-și facă timp să se joace cu ele și să le hrănească cu alimente cu procent mare de carne. Totodată, este important ca pisicile să aibă acasă oportunități de a-și explora impulsurile naturale de vânătoare, prin intermediul jucăriilor. De altfel, obiceiul felinelor de a vâna afară reprezintă o amenințare majoră pentru fauna locală, inclusiv păsări, mamifere mici, amfibieni și pești.