de Andrei Dicu şi Silviu Ghering
Moartea şi mai ales obiceiurile de înmormântare din Egiptul Antic rămân un mister. Interesant este că, dincolo de fascinaţia pe care o declanşează mormintele faraonilor din piramide, cele ale animalelor dezvăluie informaţii noi despre viaţa, moartea şi obiceiurile din acea civilizație străveche.
Totul a început cu un jaf, în 1880
Mumiile animalelor descoperite în Egipt au fost, la origine, obiectul unui jaf de proporţii. Încă din anul 1880, lângă satul Istabl Antar a fost descoperit un mormânt comun. Spre surprinderea hoţilor care „lucrau” în cadrul unor expediţii generos sponsorizate şi răscoleau acri întregi de deşert căutând morminte regale, măşti din aur şi sarcofage pictate, destinate să împodobească muzeele şi casele oamenilor foarte bogaţi din America şi din Europa, cadavrele găsite aici nu erau umane, ci feline. Potrivit publicaţiei „England Illustrated Magazine”, în necropolă au fost găsite sute de mii de pisici, care fuseseră mumificate şi înmormântate în gropi distincte. Se spune că, la vremea aceea, 180.000 de cadavre au fost transportate cu vaporul la Liverpool. Dacă atunci importanţa acestor „capturi” nu era recunoscută şi oamenii de ştiinţă nu se dădeau în vânt să le studieze, în timp arheologia a devenit altceva decât o vânătoare de trofee. Savanţii au realizat că animalele mumificate oferă o multitudine de detalii în legătură cu viaţa oamenilor din Antichitate. Egiptologul Salima Ikram, specializată în zooarheologie, ştiinţa care studiază rămăşiţele de animale antice, şi profesor la Universitatea Americană din Cairo, a declarat, pentru National Geographic Chanel: „Mumiile de animale sunt, de fapt, reprezentări ale vieţii de zi cu zi. Ele pot însemna dovezi despre animale de companie, alimente, moarte, religie şi acoperă tot ce îi preocupa pe egipteni. Priveşti aceste animale şi îţi spui: «Faraonul X a avut un animal de companie. La fel am şi eu un animal de companie». Iată că, deşi au trăit la o distanţă de 5.000 de ani şi mai bine, vechii egipteni ne devin contemporani”. De atunci, Salima Ikram a creat o adevărată colecţie de animale mumificate, parte a Muzeului Egiptului, care se constituie, de asemenea, în obiecte de cercetare.
Gazela „călcată de maşină”, atracţia muzeului
Mumiile de animale au devenit unul dintre cele mai mari puncte de atracţie ale muzeului. Până la tulburările politice, dar şi după ce viaţa a început să reintre pe făgaşul normal, vizitatori străini sau egipteni se înghesuie să le vadă. În spatele panourilor de sticlă se află pisici înfăşurate în fâşii de pânză care formează romburi, dungi, pătrate şi zigzaguri. Şoarecii de câmp sunt aşezaţi în lădiţe cioplite în calcar, iar berbecii sunt puşi în cutii acoperite cu aur şi mărgele. Printre atracţii se numără şi o gazelă, pe care Ikram a numit-o, cu umor negru, „călcată de maşină”, din pricina faptului că zace învelită într-o bucată zdrenţuită de papirus, aplatizată prin mumificare. Imaginea devine sinistră atunci când putem observa un crocodil de cinci metri, cu spatele plin de protuberanţe, înmormântat ţinând în gură pui din aceeaşi specie, mumificaţi. Mai există ulii, peşti şi gândaci-scarabeu, alături de bilele de bălegar pe care le mâncau. De asemenea, produsele din carne mumificate sunt expuse drept preparate ca picnic regal, pentru viaţa de apoi. Există raţe, picioare de vită, coaste, fripturi şi chiar cozi de bou, care, în Antichitate, se foloseau la prepararea supelor. Toate acestea au fost uscate în sodă cristalizată, înfăşurate în pânză şi împachetate într-un coş de papură, pentru a fi înmormântate alături de Regina Nefertiti, „marea soţie” a faraonului Akhenaten.
Babuinul răsfăţat de la Tuna El-Gebel
E bine de reţinut că nu doar în Muzeul Egiptului putem găsi asemenea mumii. Răsfăţat toată viaţa într-un templu, un babuin sacru a fost păstrat cu sfinţenie după ce a murit, în catacombele de la Tuna El-Gebel. Preoţii au rostit rugăciuni şi i-au adus ofrande. Babuinul ascunde un secret care a contribuit la identificarea sa ca animal de companie. O radiografie a dezvăluit că îi lipsesc caninii, scoşi pentru ca animalul să nu ronţăie degetele regale. Când babuinii au fost înmormântaţi în masă, la Tuna El-Gebel, preoţii au aşezat câte un animal închinat divinităţii în fiecare nişă.
Faraoni îngropaţi alături de câini şi de măgari
Mumiile închinate divinităţii, fiecare îngropată cu o rugăciune, sunt diverse, de la crocodili la cai şi peşti răpitori. Unele animale au fost conservate pentru ca morţii să aibă companie în eternitate. Începând din anul 2950 î.Hr., faraonii Primei Dinastii au fost îngropaţi la Abydos, alături de câini, de lei şi de măgari, în complexurile lor funerare. Conservat cu fineţe, un câine de vânătoare, ale cărui bandaje au căzut cu mult timp în urmă, pare să fi aparţinut altui faraon din acea epocă. Animal de companie regal, era hrănit cu mâncăruri de calitate şi alintat. La moartea sa, a fost îngropat în piramida care îi fusese deja pregătită stăpânului său, în Valea Regilor. Cu 2.500 de ani mai târziu, un ţăran din Abydos, pe nume Hapi-Men (ce ironie!), a fost aşezat în locul său de odihnă veşnică ţinându-şi căţeluşul ghemuit la picioare.
Herodot, cu un pas înaintea savanţilor contemporani
Pentru a afla cum lucrau vechii îmbălsămători, subiect asupra căruia textele vechi păstrează tăcerea sau sunt ambigue, s-au făcut mumificări experimentale. S-a folosit soda cristalizată, o sare care absoarbe umezeala şi grăsimea. La început, cadavrele nu au rezistat nici două zile şi au explodat din pricina acumulărilor de gaze. Apoi, animalelor (iepuri în prima fază a experienţelor) le-au fost scoase măruntaiele, au fost umplute cu sodă cristalizată şi îngropate în aceeaşi soluţie. Ei bine, au „supravieţuit”! Altor animale li s-a făcut clismă cu terebentină şi cu ulei de cedru înainte să fie băgate în sodă. Herodot a scris despre acest procedeu în secolul al V-lea î.Hr., dar oamenii de ştiinţă îi pun la îndoială credibilitatea. Experimentul a demonstrat că avea dreptate, iar organele interne ale animalelor s-au dizolvat, cu excepţia inimii, pe care egiptenii o lăsau, mereu, la locul său.
Apis, zeul-taur mumificat în 70 de zile
Alte animale mumificate erau întruchipări ale unor zei. În fosta cetate Memphis, capitala Egiptului Antic, astăzi acoperită de satul Mit Rahina şi de un lung drum prăfuit, exista un templu grandios, ale cărui ruine se văd şi astăzi. Acela era locul de îmbălsămare a taurului Apis, simbol al forţei şi virilităţii, unul dintre cele mai idolatrizate animale. În timpul vieţii a fost ţinut într-un sanctuar special, răsfăţat de preoţi, împodobit cu aur şi cu giuvaeruri şi venerat de mulţimi. Când a murit, s-a crezut că esenţa sa divină s-a mutat într-un alt taur, astfel că a început căutarea acestuia. Între timp, corpul animalului mort a fost transportat în templu şi aşezat pe un pat de travertin, fin cioplit. Mumificarea sa a durat 70 de zile: în 40 de zile s-a uscat uriaşul depozit de carne şi în alte 30 de zile a fost înfăşurat în pânză.