Main menu

header

988 24 2de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

Când un ghepard vânează noaptea, riscurile de a fi ucis de leoparzi și de lei cresc; când un ibex își caută hrana după lăsarea întunericului, este în pericol constant de a fi vânat. Și totuși, studiile internaționale atestă faptul că schimbările climatice care au ridicat peste măsură temperaturile în toată lumea generează acest comportament, care periclitează numeroase specii.

Ibex nu țin cont de prădători

Animalele au ajuns să se teamă de creșterea temperaturilor din timpul zilei și își transferă activitățile în orele nopților. Dar acest comportament le pune viața în pericol. Tot mai multe cercetări evidențiază această corelație între temperaturile tot mai mari și trecerea animalelor la activitatea obișnuită din timpul zilei spre seară sau chiar noapte. Cel mai recent studiu, publicat în Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, a urmărit activitatea a zeci de exemplere de ibex din două arii protejate. „Am descoperit că aceste animale și-au crescut activitatea nocturnă după zilele mai calde și în timpul nopților. S-au constatat răspunsuri comportamentale consistente la creșterea căldurii, atât în zonele cu prădători, cât și în cele fără, iar acest aspect susține ipoteza că schimbarea activității către noapte poate fi o strategie extinsă adoptată de animalele diurne, ca răspuns la încălzirea globală”, scriu autorii.

Gheparzii vânează în același timp cu cei mai mari dușmani

988 24 3Un alt studiu a urmărit gheparzii din Africa, observând că populația acestora, deja în declin, este în pericol și mai mare din cauza transferării activităților de vânătoare în orele nopții, când cele mai mici dintre felinele mari pot cădea ușor pradă „rudelor” cu greutate, leoparzii și leii. „Această schimbare a crescut suprapunerea temporală între gheparzi și alte specii de carnivore cu aproape 16%”, menționează autorii cercetării. Studiul gheparzilor s-a întins pe durata a opt ani, iar când temperaturile diurne au depășit 45 de grade Celsius, cel mai rapid animal terestru a trecut la vânătoarea de noapte. Dacă în condiții obișnuite gheparzii, leii și leoparzii pot să coexiste vânând în momente diferite ale zilei, suprapunerea perioadelor de vânătoare înseamnă pentru gheparzi nu doar că își pot pierde prada în fața felinelor mai mari, ci și că își riscă propriile vieți, întrucât felinele mari nu îi „iartă” pe gheparzii pe care îi consideră competitori direcți la aceeași hrană.

„Pentru numeroase specii de animale, trecerea la activitate nocturnă este o mare problemă“ Stefano Grignolio, Universitatea Ferrara, Italia

Zebrele preferă să se „topească“

988 24 4Există și specii care suferă de stres termic extrem din cauza faptului că instinctul de supraviețuire le dictează să nu treacă la activitate nocturnă. Este cazul zebrelor, în dreptul cărora un studiu recent a relevat faptul că preferă să-și riște viața în Soarele tot mai arzător, cu hrană și apă tot mai puține, decât să fie active noaptea, când leii ies la vănătoare, știut fiind faptul că zebrele sunt unul dintre meniurile preferate ale celor mai mari feline. Pe de altă parte, o specie de porc sălbatic din America Centrală și de Sud prosperă odată cu trecerea la „viața de noapte”. O cercetare publicată în revista Biotropica menționează faptul că „exemplarele acestei specii demonstrează o flexibilitate comportamentală substanțială în răspunsul la temperaturi ridicate, ceea ce poate ajuta la protejarea acestora împotriva impactului creșterii temperaturii”.