de Georgiana Mihalcea
Urolitiaza reprezintă denumirea științifică care desemnează prezența pietrelor în rinichi, vezică sau oriunde în tractul urinar, acestea având numele compoziţiei sale minerale, cele mai frecvente fiind struvitul (fosfat de amoniu de magneziu) şi oxalatul de calciu, prima având o incidenţă mai mare la câine, iar a doua la pisică. Pietrele sunt mai frecvente la căţele şi la motani și, în mod obișnuit, la animalele care sunt în intervalul mediu de ani (vârsta între 6 și 7 ani). Medicul veterinar Elena Bonea (medalion), de la Clinica Veterinară Mobovet Satu Mare (www.veterinarsatu-mare.ro), ne-a dezvăluit că există mai mulți factori de risc cunoscuți, inclusiv niveluri ridicate de steroizi, o retenție anormală de urină ori una extrem de neacidă (alcalină), dar și faptul că afecțiunea poate fi prevenită.
„Cel mai frecvent apar la cățele și motani”
- Ce este urolitiaza?
- Urolitiaza este un termen general care se referă la uroliții localizați oriunde în tractul urinar la câini și la pisici. Aceștia, denumiți și calculi sau pietre, se pot dezvolta în rinichi, ureter, vezică urinară sau uretră. Cel mai frecvent apar la cățele și motani. Unele substanțe minerale, care nu se văd cu ochiul liber, precipită pentru a forma cristale în urină. Acestea se pot agrega și crește până la o dimensiune macroscopică, moment în care sunt cunoscute sub numele de uroliți. Ei conțin în general o matrice organică care constituie 2%-10% din compoziția chimică a pietrei, restul de 90%-98% din urolit fiind compus din minerale care variază în funcție de tipul acestuia.
- Cum se formează, mai exact, pietrele la rinichi în cazul animalelor?
- Mecanismele implicate în formarea pietrelor sunt încă incomplet înțelese la câini și la pisici. Cu toate acestea, există trei factori principali: matricea (miezul proteic poate facilita formarea inițială a uroliților), inhibitorii de cristalizare (organici și anorganici pot lipsi sau pot fi disfuncționali la animalele cu uroliți) și factorii de cristalizare (duc la apariția unui complex, relația dintre substanțele dizolvate din urină și alți factori chimici pot duce la condiții care favorizează cristalizarea). Indiferent de mecanismele de bază, uroliții nu sunt produși decât dacă există concentrații suficient de mari ale constituenților care formează uroliți și dacă timpul de tranzit al cristalelor în tractul urinar este prelungit. Pentru pietrele selectate (de exemplu, struvit, cistina, urat), trebuie să existe și alte condiții favorabile (de exemplu, pH-ul adecvat) pentru cristalizare. Aceste criterii pot fi afectate de infecția tractului urinar, dietă, absorbția intestinală, volumul urinei, frecvența urinării, agenții terapeutici și, bineînțeles, genetică.
„Principalele simptome sunt disurie și strangurie sau urină cu sânge”
- Care sunt principalele simptome?
- Formarea de uroliți macroscopici în tractul urinar inferior care interferează cu fluxul de urină și/sau irită suprafața mucoasei duce adesea la disurie și strangurie (des și câte puțin) sau urină cu sânge. Nefroliții (adică calculii din rinichi) sunt adesea asimptomatici, cu excepția cazului în care pielonefrita există concomitent sau nu trec în ureter. Obstrucția ureterală poate produce semne de vărsături, letargie și/sau dureri de flanc și renale, în special dacă există obstrucție totală acută cu dilatare a capsulei renale. Singurul semn clinic asociat cu uretroliții unilaterali poate fi durerea, care poate fi dificil de detectat la câini și pisici. Dacă aceste semne inițiale de obstrucție ureterală nu conduc la un diagnostic, obstrucția ureterală unilaterală poate duce la hidronefroză cu pierderea funcției rinichiului ipsilateral.
- Cum se pune diagnosticul?
- Diagnosticul se spune că se pune la palparea abdominală, care poate ajuta la detectarea urocistoliților, dar nu sunt de acord cu acest lucru, deoarece, abdominal se poate palpa un glob vezical, adică o vezică urinară foarte plină cauzată de staza dată de un calcul. Sunt recomandate ecografia și/sau un examen radiografic complet al tractului urinar pentru a stabili un diagnostic de certitudine. Calculii radiodenși mai mari de 3 mm în diametru sunt de obicei vizibili pe radiografii. Uneori calculi nu se văd, pentru că sunt radiotransparenți, necesitând radiografie cu contrast sau ultrasonografie, pentru a confirma prezența lor. Analiza urinei, inclusiv identificarea cristalelor la examinarea microscopică a unei probe proaspete, calde și a culturii bacteriene și testarea sensibilității, este o parte critică a evaluării.
„În prevenție, o dietă alimentară corectă este esențială”
- Cum poate fi prevenită boala?
- Cheia pentru prevenirea recurenței la animalele cu o piatră asociată cu infecția, este obținerea și menținerea urinei sterile. Testarea de rutină a pH-ului urinei de către proprietar este importantă și poate fi un indicator esențial, mai ales că se face foarte ușor și ieftin. Dacă urina este alcalină, dacă se observă prezența leucocitelor, atunci trebuie făcută o analiză de urină mai detaliată și o cultură cu antibiogramă, patrupedul fiind tratat corespunzător dacă este prezentă o infecție. De asemenea, o dietă alimentară corectă este esențială, la ora actuală existând o multitudine de opțiuni disponibile în comerț, acestea având în general scopul de a reduce fosfatul urinar și magneziul și pentru a menține o urină acidă. Dar, precum aminteam anterior, cel mai important este a determina tipul de piatră (struvit, oxalat de calciu etc.) pentru a alege dieta necesară patrupedului.
- În ce constă tratamentul?
- Cel mai frecvent, în cazuistica din clinica noastră întâlnim situațiile de obstrucție provocate de uroliţi, în regim de urgență, și mai puțin, din păcate, pe cele care vin pentru diverse consultații preventive. Îngrijirea inițială la urgență implică ameliorarea imediată a obstrucției prin cateterizare și terapie cu fluide, adică perfuzii. Dacă nu este posibilă mobilizarea pietrelor prin sondare, se intervine chirurgical pentru extracția acesteia. Piatra scoasă trebuie trimisă sau evaluată pentru analiză, animalul fiind apoi gestionat medical pentru a preveni reapariția pietrelor pe baza rezultatelor, acest lucru însemnând dietă alimentară (apă, mâncare) și suplimente sau medicamente. Odată ce îndepărtarea sau dizolvarea pietrei/pietrelor este finalizată, se poate lua în considerare un program de prevenire.
„Obstrucţia uretrală este o afecţiune de urgenţă, iar tratamentul trebuie început imediat“
- Ce reprezintă obstrucția uretrală?
- Obstrucția uretrală este frecventă la câini și motani. Poate apărea brusc sau se poate dezvolta pe parcursul zilelor sau săptămânilor. Inițial, pisica sau câinele poate încerca frecvent să urineze și să producă doar un flux fin, câteva picături sau nimic. Animalele pot prezenta, de asemenea, dureri extreme manifestate prin strigăte atunci când încearcă să urineze. Obstrucția completă provoacă uremie în 36-48 de ore, ceea ce duce la depresie, anorexie, vărsături, diaree, deshidratare, comă și moarte în aproximativ 72 de ore. Obstrucția uretrală este o afecțiune de urgență, iar tratamentul trebuie început imediat.