de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Pisicile doar par imobile și tăcute. În realitate, au sute de expresii faciale diferite și o gamă întreagă de sunete, fiecare cu semnificația sa. A le cunoaște înseamnă a aprofunda relația cu felina care umple de bucurie și de eleganță orice casă.
Gamă largă de „vocalize”
Pisica de acasă își exprimă prin sunete diverse starea de spirit, intențiile și nevoile. Indiferent dacă este înfometată, bolnavă, fericită, singură, jucăușă, acest tip special de comunicare poate fi înțeles de stăpân, iar relația cu animalul de companie nu va avea decât de câștigat. Zgomotele pe care le emite pisica transmit de fapt informații despre lumea sa și despre cum se simte față de companionul uman. Pentru cei care ascultă cu atenție și discern aceste sunete între ele, „conversația” cu felina poate deveni fascinantă, întrucât, alături de păsări, pisicile posedă cea mai largă gamă de „vocalize” dintre animalele de companie. În funcție de situație, felina de acasă este capabilă să facă multe „enunțuri” distincte, cu multiple variații nuanțate ale fiecăruia, în funcție de importanță - unele reflectă mulțumire și relaxare, altele expun îngrijorare, frică sau chiar furie. Toate indică starea emoțională a pisicii.
Clasicul „Miau!”, destinat doar oamenilor
Poate cel mai des auzit sunet de pisică, mieunatul clasic al unui exemplar adult este folosit aproape exclusiv în comunicarea cu oamenii. În sălbăticie, acest mieunat dispare odată cu transformarea puilor în adulți, dar în casele oamenilor, unde nu mai este valabilă tensiunea permanentă legată de prădători, acest mieunat se păstrează toată viața animalului de companie. În general, mieunatul standard indică faptul că felina dorește ceva - atenție, mâncare, acces într-o cameră (mai ales că este binecunoscut faptul că pisicile nu suportă ușile închise). Uneori, acest mieunat fermecător poate însemna pur și simplu un sunet de întâmpinare, atunci când stăpânul se întoarce acasă. Ocazional, sunetul poate semnifica singurătate sau chiar boală - pisicile mai în vârstă miaună adesea mai mult din cauza anxietății legate de înaintarea în vârstă și pierderea agilității. Pe de altă parte, și frecvența mieunatului are o semnificație: dacă sunt rapide, felina cere imperios atenție.
„Torc” pentru a transmite relaxarea sau… nervozitatea!
Poate cel mai plăcut și hipnotic dintre sunetele pe care le scoate o pisică de companie este acel specific „tors”, sunetul gutural și uniform prin care felina își transmite starea de mulțumire și de relaxare. Aproape din reflex, stăpânul începe să mângâie animalul atunci când aude acest zgomot inconfundabil, reminiscență anatomică a răgetului „verilor” lei. În cazuri mai rare, acest zgomot specific poate apărea atunci când pisica este agitată din cauza unui motiv exterior, iar specialiștii aseamănă acest sunet cu un fluierat nervos pe care îl practică mulți oameni atunci când îi tensionează ceva sau sunt într-o așteptare încordată. Cheia descifrării acestui „tors” de îngrijorare este observarea posturii corpului pisicii: dacă își ține urechile spre înapoi și corpul său pare încordat, sunetul este opusul mulțumirii.
„Ciripit” și „triluri” pentru atragerea atenției
Învățate în copilărie, zgomotele care seamănă cu „ciripituri” și „triluri” și pe care le scot toată viața multe pisici sunt mai discrete și mai puțin declarative decât un mieunat. Folosite inițial de mamele feline pentru a le spune puilor să le acorde atenție și să le urmeze, aceste sunete asemănătoare cu cele care le scot păsările sunt folosite de pisica de acasă pentru a-l face pe stăpân să fie foarte atent sau ca pe o o modalitate de a-l face să verifice ceva ce felina consideră important. De exemplu, se poate întâmpla ca peste noapte pisica din apartament să semnaleze în acest fel familiei care doarme că a început brusc o ploaie care aruncă apă în casă prin fereastra deschisă.
„Scârțâitul” - bucuria vânătorii
Rețelele de socializare sunt pline cu acele momente specifice pisicilor de apartament care văd pe fereastră o pasăre - „scârțâie”, par să clănțăne din dinți sau chiar să scoată strigăte slabe, iar toate acestea sunt indicatori ai entuziasmului vânătorii, chiar și potențiale. Până în prezent, deși a fost domesticită din negura vremurilor, pisica și-a păstrat instinctele de vânător intacte, iar sunetele respective sunt doar semnalul că ar face orice să ajungă la „premiu”. Dat fiind faptul că succesul vânătorii felinelor stă în pânda tăcută, aceste sunete sunt doar un „preludiu” din spatele unei ferestre.
„Șuieratul” de luptă
Nimeni nu poate interpreta greșit intenția „șuieratului” unei pisici. Zgomotul sună ca al unei fripturi care sfârâie pe grătar și înseamnă că felina este gata de luptă, pentru că se simte amenințată sau agresată - de la un câine prea insistent până la stăpânul care o trage de coadă, pisica însoțește acest sunet inconfundabil cu schimbarea poziției corpului, arcuirea spatelui și umflarea blănii, printre altele, astfel încât nu mai poate exista nicio îndoială asupra intenției animalului de a riposta la ce i se întâmplă și îl deranjează. Pe de altă parte, acest „șuierat” depinde foarte mult de percepția individuală a pisicii, de temperamental său și de nivelul de confort - există feline prietenoase, care nu vor scoate acest sunet niciodată, și există exemplare care vor folosi des acest sunet de intimidare a adversarului. Pisicile abuzate, fără stăpân sau sălbatice sunt mult mai „dispuse” să intre în „modul șuierat” decât un animal de companie bine adaptat și sociabil.
„Urletul” - de la schimbarea mediului până la plictiseală
Aidoma multor altor animale, pisicile se întâmplă să „urle” prelung, iar semnificația nu este dificil de interpretat, ci trebuie doar pusă în context. Mai precis, animalul, care scoate aceste sunete exclusiv pentru sine sau pentru alte pisici, poate semnala în acest fel îngrijorare, disconfort, preocupare teritorială (s-a mutat o altă pisică în bloc…) sau probleme de împerechere. În alte cazuri, „urletul” felinei transmite faptul că nu se simte bine fizic, că simțurile și funcțiile cognitive se deteriorează, că este nemulțumită de faptul că stăpânii s-au mutat într-o locuință nouă (adaptarea este întotdeauna dificilă pentru aceste animale de companie) sau pur și simplu din… plictiseală! Potrivit experților, atunci când animalul „urlă” neîncetat, este semn clar de boală. În rest, aceste episoade pot fi „rezolvate” cu atenție sau cu jucării.
Preferinţa pentru „vorbărie“, o chestiune de rasă
Unele pisici sunt prin natura lor mai „vorbărețe” decât altele. Ca regulă generală, rasele cu păr scurt tind să fie mai expansive vocal și mai deschise. Dacă sunteți în căutarea unei pisici cu chef de „vorbă”, luați în considerare anumite rase de origine asiatică - Bengaleză, Birmaneză, Siameză, Sphynx, Peterbald, Van. În cazul în care vă doriți un animal ca un sfinx egiptean, care să privească totul detașat și discret, Persana, Norvegiana de pădure sau Albastră de Rusia sunt opțiuni excelente.