de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

În regnul animal, masculii sunt de obicei dominanți. Mărimea și masa musculară ale acestora deseori le depășesc pe ale femelelor, iar testosteronul lor ridicat generează o agresivitate pe care o folosesc în lupte pentru teritoriu și drepturi de împerechere. În general, femelele stau în urmă și au grijă de pui - dar nu toate. În anumite specii, ELE sunt „la putere”, cu un comportament care se extinde la toate aspectele vieții - conduc grupuri masive și pot apăra membrii de prădători și de rivali. În unele cazuri, chiar și procesul de împerechere se derulează după regulile… matriarhatului!

Elefantul

În calitate de cele mai puternice și mai masive animale terestre, elefanții sunt faimoși pentru matriarhatele „clasice” în care trăiesc grupurile: turmele au o femelă dominantă, care stabilește unde se caută mâncarea și apa. Singurii masculi din turmă sunt puii. Pe de altă parte, masculii mari sunt creaturi solitare, care rătăcesc în sălbăticie și nu au nimic de-a face cu structura societală a unei turme. Singura dată când interacționează cu femelele este în timpul împerecherii. Masculii nu încearcă niciodată să răstoarne autoritatea femelei dominante, iar cooperarea provine din… separare!

Vulturul pleșuv

Pasăre de pradă majestuoasă, simbolică, vulturul pleșuv se împerechează pe viață, iar partenerii au roluri egale în creșterea puilor. Dinamica acestor zburătoare pare simbiotică, dar dimensiunile exemplarelor vădește o discrepanță: femelele sunt vizibil mai... mari decât masculii! Această diferență rezolvă, de obicei, din start orice dispute cu privire la hrană sau teritoriu. Femelele de vultur pleșuv își afirmă dominația devreme - până când ajung la adolescență sunt suficient de mari pentru a-i învinge pe masculi, inclusiv exemplarele adulte.

Hiena pătată

Zgomotele asemănătoare unui râs sinistru pe care le fac hienele bagă groaza și în cele mai impozante mamifere, dar specia are multe alte „ciudățenii”. Mai precis, femelele de hienă pătată sunt în cele mai multe cazuri foarte… masculine: mari, musculoase, agresive, aceste exemplare conduc grupul chiar dacă este nevoie să preia puterea cu forța. Inclusiv organele genitale ale acestor femele sunt asemănătoare cu ale masculilor, dar diferențele se manifestă de timpuriu în comportamentul lor, în special în timpul împerecherii. În majoritatea grupurilor de hiene pătate, masculii sunt blânzi și supuși, se hrănesc ultimii și pot fi oricând alungați de marea femelă care conduce teribila haită și ai cărei pui femele au cele mai mari șanse de a prelua grupul atunci când vine vremea. 

Suricata

Un grup standard de suricate are întotdeauna în frunte o femelă dominantă. Selecția naturală face ca aceasta să fie de regulă cea mai mare și ea decide totul: cine și când se hrănește, unde este căutată mâncarea, cum este organizată apărarea. Mai mult, această „regină” are la dispoziție un adevărat „harem” de… masculi: toți „băieții” din grup sunt la dispoziția suricatei-șef, care își petrece mare parte din timp împerechindu-se. Cum majoritatea puilor din grup sunt ai săi, controlul asupra acestuia se perpetuează și se fortifică. În ceea ce privește celelalte femele din grup, acestea pot avea o soartă crudă: dacă se împerechează cu unul dintre masculii care îi „aparțin” femelei dominante, sunt alungate (riscând să moară de foame în afara unui grup stabil) și le sunt uciși puii. Singura sarcină a acestor femele este să aibă grijă de puii celei care conduce grupul.

Păianjenul

În lumea fascinantă a păianjenilor, foarte multe specii au femele dominante, pur și simplu pentru că așa a decis evoluția: sunt mult mai mari și mai agresive decât masculii. Dincolo de faptul că dimensiunea le permite să poarte mai multe ouă și astfel au șanse mai mari de a perpetua specia, aceste creaturi de coșmar dețin controlul total asupra împerecherii. De regulă, masculii trebuie să fie foarte atenți în acest proces, întrucât își pot pierde viața: un singur pas greșit în procesul de „curtare” face ca femela să reacționeze letal. Nici măcar ritualurile de împerechere reușite nu sunt o garanție a supraviețuirii, deoarece viitoarea mamă îl poate sacrifica foarte ușor pe partener, consumându-l ca sursă de energie.

Furnica

Furnicile sunt greu de distins după gen la prima vedere, dar se cunoaște faptul că faimoasele lor colonii, de la care oamenii pot învăța disciplina, eficiența și relația sănătoasă cu mediul înconjurător, constau în principal din exemplare femele. Practic, acestea reprezintă cea mai mare parte a forței de muncă - adună alimente, au grijă de pui, repară adăpostul, apără „cetatea”. Masculii, pe de altă parte, sunt o minoritate folosită ca armată cu „soldați” de unică folosință. Deasupra tuturor acestor alcătuiri complexe, uimitoare, ale coloniilor de furnici, stă o femelă dominantă. De regulă exemplarul cel mai impunător dintre toate, aceasta se ocupă doar de reproducere - poate depune milioane de ouă într-o viață, susținând astfel populația și asigurând viitorul coloniei. Din acest considerent suprem, toate celelalte furnici din jur își dedică timpul și energia pentru a „răsfăța” regina: îi mențin hrana foarte curată, au grijă de urmași, o apără cu viețile lor. 

Orca

Una dintre cele mai spectaculoase imagini ale unui matriarhat suprem se află în lumea orcilor. Așa-numita „balenă ucigașă” domnește în grupurile acestor mamifere marine fantastice, rezistente, inteligente, letale la orice vânătoare. În societatea orcilor, femelele au toată inițiativa, de la reproducere până la migrație, orientare, comunicare, ierarhie, căutarea hranei, acțiuni comune, de grup, care au făcut specia un prădător de top în oceanele lumii. În unele cazuri, o femelă orca poate aduce pe lume patru generații de pui, celebre fiind cazurile în care „bunicile” îi învață pe cei mici tot ce trebuie să știe pentru a supraviețui. În general, puii masculi rămân în familie, dar surorile lor trebuie să-și găsească alte teritorii și să-și facă propriile vieți, tocmai pentru a nu „provoca” femela dominantă, care își păstrează controlul absolut asupra grupului întreaga viață. Este considerată cea mai experimentată, cea mai adaptată, arată că a reușit să supraviețuiască, iar prețuirea pentru acest tezaur de lecții se menține în orice grup de „balene ucigașe”. Ca o curiozitate, chiar și după ce se împerechează cu femele din alte grupuri, masculii se întorc adesea la mamele sau bunicile lor…

Chiar dacă toate exemplarele de lemurieni sunt aproximativ egale în dimensiuni, agresivitatea extremă a femelelor le face să devină dominante prin forță și își mențin puterea în același mod

Caracatiţa

Femelele de caracatiță au un avantaj… fatal! Aceste mamifere marine sunt teribile - după ce procesul de împerechere se încheie, o femelă își mănâncă adesea partenerul, întrucât acesta și-a încheiat misiunea. Ca atare, masculul servește, prin sacrificiul suprem, ca energie pentru a susține viitoarea mamă. În acest fel, femela va rezista mai mult și se poate asigura că ouăle sale au șanse mai mari la viață. Totuși, acesta nu este sfârșitul „conflictului” - puii se pot „consuma” unul pe altul încă de foarte mici...