Începând cu vârsta de 2, 3 anişori, copiii îşi văd părinţii ca pe nişte fiinţe extraordinare, dotate cu puteri magice şi nelimitate. Micuţul nu are încă dezvoltată capacitatea de a percepe realitatea obiectivă. El nu poate decât să-şi creadă părinţii infailibili, pentru ca astfel să se simtă în siguranţă lângă ei. Această iluzie a perfecţiunii propriilor părinţi îi permite să se bazeze pe ei pentru a creşte şi a se dezvolta.
După vârsta de 4 ani, percepţia figurii parentale se modifică. Atras de părintele de sex opus, el nu poate să se abţină de a-l considera pe celălalt ca pe un rival şi să resimtă împotriva lui o ostilitate din ce în ce mai intensă. Spre 5 ani şi jumătate, copilul îşi concentrează toată energia sa spre îndeplinirea unei dorinţe: aceea de a creşte. Băiatul doreşte să devină un bărbat „ca tăticul”, iar fetiţa, o femeie „ca mămica”. Puţin conştient de imperfecţiunile parentale, el idealizează încă o dată modelul său şi încearcă să imite tiparul părintelui de acelaşi sex.
La 7 ani începe declinul admiraţiei parentale
Apropiindu-se de 7 ani începe declinul acestei admiraţii parentale. Dacă, la început, el se preocupă de şcoală, mai cu seamă pentru a face plăcere tatălui sau mamei, treptat descoperă (cu ajutorul lor) dorinţa şi satisfacţia de a-şi investi energia în studiu şi în cunoaştere. El începe să acţioneze pentru sine însuşi şi are din ce în ce mai frecvent ocazia de a-şi compara părinţii, raportându-se la ceilalţi. De la 12 la 13 ani, copilul caută modele cu care să se identifice. Este vârsta la care se îndepărtează de părinţii săi, are mai puţin nevoie de ei pentru a se simţi în siguranţă şi vrea să testeze noile sale posibilităţi. Admirând şi temându-se din ce în ce mai puţin de părinţii săi, tânărul se revoltă împotriva autorităţii lor. Părinţii cred uneori, în mod eronat, că nu este bine ca ei să nu rămână personaje atotputernice în ochii copiilor. Este necesar să acceptaţi nevoia copilului dumneavoastră de independenţă, permiţându-i să se maturizeze. Dacă nu dispare imaginea de perfecţiune a părinţilor, copilul va rămâne în perioada psihică de identificare, încercând să imite pe tatăl sau pe mama sa, în loc să facă tot posibilul pentru a deveni el însuşi.
Veronica Zărescu
