Main menu

header

   Cum trebuie oare procedat atunci când dorinţele părinţilor sunt altele decât cele ale copiilor? Aceasta este una dintre întrebările ce îl macină la un moment dat pe orice părinte. Pe de o parte, un înalt grad de toleranţă din partea părinţilor, precum şi o recompensare a dorinţelor copilului determină o bună dezvoltare a ataşamentului micuţului, a competenţei sale sociale, contribuie la o stare de spirit pozitivă şi la formarea încrederii în forţele proprii.

    Psihologii sunt de părere că exercitarea controlului parental este necesară atunci când copilul încearcă să atingă un scop bun într-un mod greşit. De exemplu, obţinerea plăcerii prin consumul excesiv de dulciuri sau încercarea de a învăţa cum funcţionează aparatele electrice prin introducerea unei şurubelniţe în priză. Scopul este lăudabil, însă metodele lasă de dorit. În aceste cazuri încercaţi să îi oferiţi copilului o alternativă în atingerea scopului pozitiv pe care îl urmăreşte. Cercetările au arătat că oferirea unor alternative copiilor mici duce la reducerea dezacordurilor de păreri. 


Soluţii de compromis
    Cea mai efectivă metodă de a oferi alternative este de a confirma copilului că ştiţi care îi este dorinţa  sau problema. Aceasta va transmite micuţului că sunteţi receptiv la ceea ce spune. Angajaţi activ copilul în alternativa pe care i-o oferiţi, eventual jucându-vă cu el. Oferirea unei alte variante nu funcţionează însă întotdeauna sau chiar nu există.
    Câteodată sunteţi prea obosiţi sau prea ocupaţi ca să acordaţi atenţie acestor situaţii. Sau chiar şi atunci când încercaţi din toate puterile să oferiţi alternative se vor ivi destule ocazii în care micuţul va constata că viaţa are limite şi că nu întotdeauna poate primi tot ceea ce îşi doreşte. Dar, în special în frageda pruncie, accentul trebuie pus pe recompensarea dorinţelor copilului, pe crearea unui puternic sentiment de încredere în el însuşi şi în lumea înconjurătoare.

Veronica Zărescu