de Veronica Zărescu

Încă din pântecul mamei (din luna a patra de sarcină), fătul este capabil să perceapă senzaţii tactile. De altfel, la venirea pe lume, simţul tactil este primul mijloc de comunicare al nou-născutului cu lumea exterioară, pielea fiind organul senzorial cel mai întins.

De la naştere, bebeluşul poate simţi condiţiile de mediu în care se află (temperatură, umezeală) şi dezvoltă dorinţa de a atinge şi de a fi atins. De aceea, contactul fizic, mângâierile şi masajele dau micuţului reacţii fiziologice şi emoţionale ce îl vor linişti şi îl vor face să se simtă în siguranţă.

Nevoia de atingere
După baie, ţineţi bebeluşul dezbrăcat în contact cu pielea dumneavoastră şi înveliţi-l cu un prosop cald. De fiecare dată când îi cumpăraţi hăinuţe, aveţi grijă să fie dintr-un material moale, catifelat. Cercetările au demonstrat că un bebeluş, cu cât este mângâiat mai mult, cu atât plânge mai puţin. De altfel, în cazul prematurilor s-a constatat că, dacă erau zilnic mângâiaţi şi masaţi, erau mai activi, mai receptivi şi creşteau în greutate mai bine decât cei care nu erau atinşi.
Cu timpul, micuţul va învăţa să ceară singur mângâiere şi să şi ofere. Bebeluşii sunt dornici să atingă totul cu mâna şi să ducă la gură. Este modul lor de a cerceta obiectul respectiv. Lăsaţi-l să ducă până la gură jucăriile sale, pentru că aşa va memora formele şi texturile.