de Veronica Zărescu

Există părinţi care cred că oferă „totul” copiilor şi că îi fac fericiţi. Aceştia nu îşi dau seama că totul nu înseamnă jucării, haine, dulciuri şi vacanţe scumpe. Un copil este fericit cu mult mai puţin decât atât. Iubirea, atenţia şi afecţiunea părintească înseamnă totul pentru cei mici!

Bunăstarea materială nu ţine loc de afecţiune parentală
De cele mai multe ori, cei mici îşi invidiază colegii care sunt îmbrăcaţi după ultima modă sau au cele mai moderne telefoane, aparate electronice, bani etc. Cred că nimeni nu-şi imaginează că acei copii pot fi nefericiţi. Am cunoscut asemenea copii şi tineri, care sufereau din cauza lipsei de preocupare a părinţilor, din diferite motive: ori erau prea ocupaţi cu afacerile, ori considerau că nu trebuie să le arate afecţiune, pentru a nu fi „slabi”. Cel mai dureros este să auzi un copil care are tot ce-şi poate dori spunând: „Părinţii nu mă iubesc”, „Aş vrea să mor, pentru că oricum ai mei nu mă iubesc!”. Pe mine mă înfioară aceste vorbe rostite de un copil, care încă nu şi-a început viaţa şi care doreşte deja să-i pună capăt, pentru că nu se simte dorit, iubit.

Atitudine rebelă şi frustrări
De obicei, tinerii cu astfel de probleme încep de mici să experimenteze „senzaţii tari”, cum ar fi consumul de alcool, drogurile sau furtişagurile. Această atitudine se datorează numai lipsei de preocupare, de dragoste necondiţionată, de atenţie, de respect şi de preţuire a propriului copil, care, de fapt, asta aşteaptă de la părinţi. Este foarte uşor să deprindă acele lucruri rele, deoarece sunt chestiuni la modă şi, oricum, pe nimeni nu interesează. Mai greu este să înveţe anumite valori: să se respecte şi să pretindă respect, să se iubească aşa cum sunt, nu să dezvolte o serie de complexe din cauza nenumăratelor frustrări.