de Veronica Zărescu

De la naştere, creierul bebeluşului activează memoria şi începe să acumuleze informaţii. Pe măsură ce trec lunile şi se produc noi conexiuni neuronale, această activitate se va intensifica. Un nou-născut este capabil să dea semne de recunoaştere a evenimentelor auditive şi vizuale.

Evoluţia memoriei
Studiile au evidenţiat că se disting două categorii de amintiri. Ele corespund celor două sisteme diferite de memorie, prezente amândouă de la vârsta cea mai fragedă:
1. Memoria de învăţare: capacităţi generale, de limbaj sau de calcul;
2. Memoria evenimentelor, numită şi memorie episodică, respectiv recunoaşterea unui chip văzut cu o zi înainte.
În primul an de viaţă, amintirile-episod nu sunt independente de dezvoltarea cognitivă şi de învăţare. Într-adevăr, acelaşi eveniment este perceput în mod diferit, în funcţie de vârsta sugarului. Puţin câte puţin, cuvintele pronunţate în prezenţa copilului vor contribui la modificarea conexiunii între anumiţi neuroni ai cortexului. Astfel, ceea ce la origine nu era decât un sunet va deveni un cuvânt. Creierul poate acum fabrica o amintire, în care un cuvânt sau o anumită propoziţie posedă o semnificaţie anume sau reprezintă un anumit context. Astfel, copilul îşi aminteşte ceea ce înţelege. Deoarece unele percepţii ale evenimentelor se modifică profund în timpul primilor ani de viaţă, iar altele mai puţin, există amintiri ce pot rămâne accesibile de-a lungul anilor şi altele ce dispar. Mirosul mamei, prăjiturile bunicii, zilele de naştere şi plânsul frăţiorului sunt amintiri dragi din copilărie ale fiecărui om.