de Veronica Zărescu

Venirea pe lume a copiilor într-o familie reprezintă o mare bucurie, dar trebuie percepută ca atare de toţi membrii familiei. Mai greu de înţeles va fi pentru primul sau chiar primii născuţi, care se află în centrul atenţiei şi primesc toată afecţiunea părinţilor. Sunt copii care-şi doresc foarte mult să aibă un frăţior sau o surioară, dar, în momentul apariţiei acestuia în familie, dau înapoi.

Echilibrul, dragostea, atenţia mamei pentru ambii copii, primordiale
Micuţul, care abia a aşteptat un nou partener de joacă, este dezamăgit când vede cât este de mic frăţiorul şi îşi dă seama că nu este ceea ce a sperat. Cu toate acestea îl va îndrăgi şi îl va mângâia şi-l va pupa, dar va avea şi manifestări de gelozie. De ce? Deoarece consideră că i se acordă mai multă atenţie noului membru al familiei decât lui şi va gândi că: „Mami se ocupă mai mult de bebeluş”, „Pe mine de ce nu mă mai ia în braţe?” sau „Toată ziua stă cu el şi pe mine nici nu mă mai bagă în seamă!”. De aici poate să apară un adevărat conflict. Primul născut se „vede” dat la o parte, îşi simte locul nesigur în sânul familiei şi toată aşteptarea şi dorinţa de a avea un partener de joacă se transformă într-o luptă pentru recâştigarea locului „pierdut”. Situaţia nu este fără ieşire, dar este esenţial rolul părinţilor în gestionarea acesteia. Echilibrul, dragostea, comunicarea, atenţia sunt doar câteva dintre elementele esenţiale pentru a evita gelozia între fraţi. Dacă va fi cooptat în toate activităţile ce apar o dată cu bebeluşul, dacă i se va explica tot ce se întâmplă cu frăţiorul sau cu surioara sa („De ce o ţine mami în braţe?” etc.) nu vor apărea aceste trăiri de gelozie, pentru că nu se va simţi ameninţat. Atâta vreme cât o mamă are două braţe, le poate împărţi în mod egal fiecărui copil, pentru ca niciunul să nu sufere!