Main menu

header

de Veronica Zărescu

Deşi copilul dumneavoastră s-ar putea să refuze să guste mâncăruri noi, nu renunţaţi şi oferiţi-i totuşi cantităţi mici din acestea o dată sau de două ori pe săptămână. Cei mai mulţi se vor lăsa înduplecaţi dacă insistaţi, dar asta nu înseamnă că vor mânca respectivul fel. Nu îi forţaţi, pentru că vor refuza cu şi mai multă îndârjire.

Masa se ia numai la bucătărie
Înarmaţi-vă cu răbdare, perseveraţi şi ţineţi cont şi de următoarele sfaturi:
- nu folosiţi mâncarea pe post de „mită” sau recompensă pentru diferite activităţi;
- nu-l pedepsiţi pe cel mic pentru că nu mănâncă aşa cum doriţi sau aşa cum „scrie la carte”;
- limitaţi conversaţia din timpul mesei la subiecte plăcute pentru el;
- evitaţi orice fel de comentarii asupra comportamentului alimentar;
- masa se ia la bucătărie, nu în faţa televizorului sau a calculatorului;
- limitaţi gustările dintre mese;
- respectaţi un orar zilnic al meselor principale, pentru a se stabili o rutină.

Nu îi umpleţi farfuria
De asemenea, nu îi umpleţi celui mic farfuria cu prea multă mâncare. Mai bine puneţi mai puţin şi va fi fericit că va termina totul. Dacă nu vrea să mănânce la fel ca restul familiei, nu ar trebui să fie forţat să o facă şi nu îi pregătiţi feluri diferite special pentru el, deoarece acest lucru va cauza probleme mari pe termen lung. Încurajaţi-l să participe la prepararea hranei, dar şi la cumpărături. Faceţi lista de produse împreună şi rugaţi-l să vă ajute. Seara nu îl forţaţi să se hrănească, dar puneţi-i în vedere faptul că mai târziu nu va mai primi nimic.
Înainte de culcare ar fi de preferat să bea doar un pahar cu lapte sau să ia o gustare mică şi uşoară.