de Veronica Zărescu
În ultimii ani, numărul căsniciilor destrămate a crescut îngrijorător. Indiferent de motivele care determină apariţia rupturii între doi parteneri, aceasta reprezintă o soluţie, dar una dificilă şi greu de luat, mai ales în cazul în care există copii.
O încărcătură emoţională negativă
În pragul divorţului se ajunge într-o ipostază neplăcută, ce aduce cu sine o încărcătură emoţională negativă pentru toate părţile implicate. Cel mai greu este să le explicaţi celor mici de ce mami şi cu tati nu mai pot locui împreună. În cazurile fericite, totul se încheie amiabil, iar cei doi parteneri se înţeleg asupra custodiei, a orelor de vizită şi pun mai presus de orice neînţelegeri binele copiilor. De cele mai multe ori însă, divorţul aduce cu sine certuri interminabile, reproşuri şi „lupte” în instanţă pentru a obţine dreptul de creştere a micuţilor sau pentru bunurile comune.
Un mesager între doi adulţi
Copiii sunt cei care suferă cel mai mult, deoarece devin spectatori la scenele neplăcute dintre cei doi, neînţelegând prea bine ce se întâmplă. Din păcate, în aceste momente tensionate, adulţii nu se gândesc la impactul emoţional pe care îl pot avea cuvintele asupra copiilor. O dată cu pronunţarea divorţului putem avea tendinţa să spunem că totul va reveni la „normal”, dar urmează faza în care copilul poate deveni un mesager între cei doi sau poate fi îndoctrinat de unul dintre părinţi sau de familia acestuia împotriva celuilalt.
În continuare, în compania părinţilor
Descrierile de acest gen pot curge pe multe pagini, dar aş dori să subliniez că, indiferent dacă se ajunge sau nu la divorţ, copiii nu trebuie făcuţi părtaşi la nemulţumirile şi la frustrările adulţilor. Oricum, o astfel de situaţie le aduce suferinţă şi, în loc să fie transformaţi în marionete, ar fi mult mai bine dacă ar fi învăţaţi să accepte situaţia şi să se bucure în continuare de compania părinţilor, chiar dacă aceştia au hotărât să se despartă. Nu trebuie să-i pedepsim pe alţii pentru nemulţumirile şi pentru neîmplinirile noastre.
