de Veronica Zărescu
Temperaturile mai scăzute şi zilele ploioase reduc timpul petrecut de copii în aer liber, iar spaţiile închise favorizează apariţia şi dezvoltarea unor reacţii alergice. Lipsite de aer curat şi de soare, încăperile declanşează frecvente crize alergice la copii. Mai mult decât atât, atunci când sunt pornite caloriferele creşte emanaţia de substanţe toxice degajate din mobila lăcuită, de covoarele prăfuite sau de mochetele tratate cu insecticide. Primele simptome sunt: strănutul, lăcrimarea, mâncărimi ale pielii, urmate de insuficienţă respiratorie sau chiar de crize de astm.
Pot fi moştenite genetic
S-a demonstrat ştiinţific faptul că alergiile se pot transmite genetic. Asta nu înseamnă că cel mic se naşte cu o reacţie alergică, ci că are o sensibilitate în acest sens. Acest lucru ar trebui tratat cu seriozitate de părinţi, pentru că, odată declanşată alergia, aceasta nu mai dispare, ci doar poate fi ţinută sub control cu ajutorul medicamentelor. Cei mai expuşi sunt copiii născuţi de mame alergice, care trăiesc în zone industriale, afectate de poluare.
Multe dintre aceste afecţiuni pot fi prevenite printr-o serie de teste făcute înainte de sarcină, precum şi prin schimbarea stilului de viaţă înainte de naştere, pe parcursul sarcinii, precum şi în timpul alăptării. Cel puţin cu un an înainte de naştere este bine ca mamele să elimine din dietă alimentele cu un potenţial alergenic ridicat, cum ar fi laptele de vacă, ouăle, nucile, drojdia de bere, soia sau diverse cereale şi să le înlocuiască astfel cu altele, cu aceeaşi consistenţă nutritivă.
După naştere, există şi pericolul contaminării cu germeni din spital, iar noi riscuri apar atunci când laptele de mamă este înlocuit cu cel praf.
Aerisiţi casa cât de des posibil
Ca măsuri de prevenire a alergiilor în timpul sezonului rece, se recomandă aerisirea camerei în care se joacă micuţul ori de câte ori este posibil. Ideal este să nu existe prin preajmă pături sau decoraţiuni textile care pot atrage şi păstra praful. Cumpăraţi-i jucării de cauciuc în locul celor din pluş. Dacă este vorba despre un copil predispus la alergii, optaţi pentru parchet în loc de mochetă.
Nu faceţi foarte cald în cameră cu ajutorul caloriferului! Mai bine puneţi o vestuţă în plus copilului şi păstraţi o temperatură constantă de 23-25 de grade Celsius. De asemenea, este indicat să nu îl lăsaţi pe cel mic să sară pe canapea sau să alerge prin casă. În plus, evitaţi odorizantele puternice pentru interior şi nu fumaţi în spaţii închise!