Main menu

header

de Veronica Zărescu

Pielea unui copil este fină şi sensibilă, de aceea trebuie îngrijită ca atare. Totuşi, dacă derma lui are un aspect aspru, solzos pe membre, înseamnă că are o piele „fiziologic uscată”, ceea ce necesită un tratament special.

Hidratarea este foarte importantă
Pielea foarte uscată a unui copil este ereditară şi o va avea întotdeauna aşa, chiar şi când va fi adult. Ea trebuie spălată cu un gel sau cu un săpun cu pH neutru, după care se hidratează cu o cremă specială.
Iarna, de la frig, pot să apară crăpături şi pete roşii. În acest caz, înainte de a ieşi din casă, se aplică pe zonele expuse o loţiune grasă, protectoare. Şi soarele are un efect asemănător. Astfel, dacă observaţi că, de la întoarcerea din vacanţă, cel mic are derma uscată şi aspră, înseamnă că sunt de vină razele solare, vântul şi chiar apa mării. Nu vă speriaţi, pentru că efectul este trecător. Trebuie doar să folosiţi o perioadă o cremă emolientă şi hidratantă. Pielea îşi va recăpăta aspectul fin şi catifelat de dinainte.

Dermatita sau eczema atopică trece cu timpul
Există şi unele afecţiuni care îi pot da pielii aspectul solzos, aspru, pe suprafeţe limitate sau chiar pe tot corpul. În plus, pot apărea şi pete roşii care îl mănâncă foarte tare pe micuţ, mai ales pe frunte, pe pomeţi sau la încheieturi. Acestea sunt semnele unei dermatite, o afecţiune răspândită printre cei mici, care se atenuează sau chiar dispare după vârsta de 4 ani.
În numărul viitor al revistei noastre vă vom prezenta câteva sfaturi şi principii de bază cu ajutorul cărora puteţi evita declanşarea unor afecţiuni cutanate la bebeluşi. (va urma)