Main menu

header

de Veronica Zărescu

Comunicarea este esenţială pentru viaţa personală şi socială a individului. Ea reprezintă modalitatea de interacţiune psihosocială a persoanelor, realizată prin intermediul limbajului articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii, obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau de grup. Aşadar, totul se reduce la comunicare, verbală sau nonverbală.

Fiţi atenţi la limbaj şi la gesturi!
Atât în relaţia cu copiii, cât şi cu adulţii, locul şi rolul comunicării sunt la fel de importante. Dacă doriţi să aveţi o relaţie bună cu copiii dumneavoastră, trebuie să învăţaţi cum să comunicaţi cu ei. De obicei, la supărare sau la nervi, adulţii nu-şi pot controla trăirile negative şi pot spune copiilor vorbe grele, urâte, care rămân înmagazinate undeva în memoria şi în sufletul lor. Se pare că, în general, este mult mai uşor să adresezi cuvinte urâte şi apoi să-ţi ceri scuze, decât să ştii cum să transmiţi mesajul dorit, într-o manieră nonagresivă.
Cuvintele, gestica, mimica şi atitudinea faţă de copii sunt mijloacele prin care le transmitem mesaje pozitive sau negative. Întotdeauna, tonul face melodia, şi aşa este şi în relaţia cu copiii. Aşadar, pentru a avea o comunicare bună cu ei, fără să le dezvoltaţi sentimente de teamă, este necesar să fiţi atenţi la limbajul pe care-l abordaţi, la expresia feţei şi la gesturile pe care le faceţi.

Însoţiţi observaţiile cu argumente
Un copil căruia i se adresează toată ziua numai cuvinte urâte, indiferent de ceea ce face, va refuza să comunice cu părinţii, deoarece va anticipa reacţiile vizavi de el, spre deosebire de un copil căruia i se va vorbi frumos, va fi ascultat, i se vor recunoaşte meritele şi i se va explica întotdeauna ce şi unde a greşit. Acesta din urmă va participa la discuţiile cu părinţii, va şti cum să-şi expună punctul de vedere şi va accepta observaţiile pe care le va primi, pentru că va înţelege că a greşit.
Când faceţi o observaţie unui copil explicaţi-i de ce aţi făcut acel lucru, oferiţi-i întotdeauna argumente care să susţină reacţiile dumneavoastră. Numai aşa veţi putea avea o comunicare bună cu cei mici. Şi nu uitaţi nicio clipă că „vorba dulce mult aduce”.