Main menu

header

de Veronica Zărescu

Aşa cum v-am prezentat în numărul trecut al revistei noastre, unităţile after school reprezintă varianta cea mai bună pentru părinţii care au program fix la serviciu şi care nu au cu cine să lase copiii după orele de şcoală. Important este însă să verificaţi atent acest loc în care micuţul îşi va petrece o mare parte a zilei.

Materialele didactice e bine să fie pe rafturile de jos
Vizitaţi clădirea, încăperile de studiu, biblioteca şi sala de sport (dacă este cazul). Asiguraţi-vă că masa este preparată în condiţii igienice, că toaletele sunt curate, că există dormitoare, că amplasarea geamurilor permite accesul luminii naturale şi că sălile sunt încălzite şi aerisite corespunzător anotimpului în care vă aflaţi. Scaunele şi mesele de studiu trebuie să corespundă vârstei copilului şi să-i permită o poziţie corectă pentru scris sau citit. Uitaţi-vă atent la rafturile din mobilier şi analizaţi locul unde sunt aşezate jucăriile sau cărţile pentru elevi. Obiectele de joacă, dar şi materialele didactice trebuie să fie pe rândurile de jos, la îndemâna celor mici.
Clădirea trebuie să fie bine compartimentată, pentru a permite programul de odihnă, de masă şi de studiu al tuturor elevilor. Iată un mic truc pentru a vă da seama dacă aranjamentul încăperilor este făcut doar pentru vizita părinţilor: uitaţi-vă dacă pe pereţi există expuse lucrări ale elevilor, iar la vizita următoare vedeţi dacă sunt aceleaşi. Dacă sunt altele înseamnă că în acel loc se lucrează cu adevărat, iar micuţii sunt apreciaţi prin expunerea periodică a muncii lor.

Verificaţi pregătirea personalului
Personalul trebuie să fie pregătit pentru a lucra cu un grup de copii, să aibă însuşiri şi abilităţi pedagogice atestate. Copilul dumneavoastră va investi multă încredere în oamenii de acolo şi trebuie să vă asiguraţi că aceştia sunt capabili să fie pozitivi şi creativi. De asemenea, aceste persoane trebuie să aibă o pregătire care să le permită să continue procesul de învăţare de la şcoală cu cei mici, să facă lecţiile cu ei şi să le respecte personalitatea.
Pentru a fi siguri că se întrunesc aceste condiţii este necesar să verificaţi atestatele personalului, să staţi de vorbă cu membrii acestuia şi să nu uitaţi să luaţi în seamă şi instinctul de părinte, care nu vă va înşela niciodată.