În momentul în care o femeie decide că vrea un copil trebuie să se gândească serios la ce implică acest lucru. Sarcina este perioada în care micuţul prinde viaţă în uterul mamei, se formează şi se pregăteşte să vină pe lume. Sunt multe lucruri ce trebuie evitate în timpul sarcinii, cum ar fi: fumatul, băuturile alcoolice, anumite mâncăruri sau activităţi ce ar putea face rău atât fătului, cât şi mamei.
Primul trimestru, cel mai sensibil
Deşi tot mai multe femei tind să consume plante medicinale şi să înlocuiască medicamentele cu tratamente naturiste, de multe ori acest lucru nu este benefic pentru o femeie însărcinată. Anumite plante trebuie evitate în timpul sarcinii şi chiar al alăptării, întrucât pot face mult rău. Ca şi în cazul medicamentelor, ideal ar fi să evitaţi orice fel de plante în primul trimestru de sarcină. Dacă vreţi să folosiţi plantele pentru a trata o problemă, cel mai bine ar fi să consultaţi un specialist şi medicul obstetrician.
Lista „neagră” a ierburilor medicinale
Peste 560 de plante trebuie evitate în timpul sarcinii. Unele pot irita placenta, altele pot provoca malformaţii ale fătului, în vreme ce anumite ierburi pot declanşa chiar avortul spontan. Plantele folosite pentru scopuri culinare, precum oregano, busuioc, chimion, chili, scorţişoară etc. sunt considerate a fi sigure dacă sunt folosite în cantităţi moderate, dar nu în doze mari, cum ar fi necesar în cazul preparării ceaiului, de exemplu. De asemenea, în aceeaşi categorie de produse de evitat în timpul sarcinii intră şi uleiul de busuioc, cel de cuişoare, considerate a fi periculoase, din cauza efectelor de stimulare uterină. De aceea, ele sunt recomandate spre folosire doar în timpul travaliului.
Tătăneasa, extrem de nocivă
Unele plante pot cauza serioase probleme fătului şi mamei şi de aceea sunt strict interzise pe perioada gravidiei. Din seria acestor probleme fac parte androginismul, orbirea sau coma. Plantele periculoase ce pot provoca astfel de probleme sunt nucşoara şi uleiul de nucşoară, aloe vera, şofranul de toamnă, tătăneasa şi pelinul. Alte ierburi de evitat în sarcină ar fi: ambrozia, strugurii-ursului, brusturele, rostopasca, chimionul, chimenul dulce, ghimbirul sălbatic, pătrunjelul, sămânţa de ţelină, isopul, feriga, mătrăguna, seminţele de pătrunjel!
Veronica Zărescu